Ziua de miercuri va fi una extrem de grea pentru fostul ministru PSD al Transporturilor, Dan Șova. Senatorii vor vota solicitarea DNA de încuviințare a arestării preventive a liderului PSD.
Precizăm că cei din Comisia Juridică a Senatului au dat un aviz favorabil pentru solicitarea DNA de reținere și arestare a lui Șova, fiind exprimate 6 voturi în favoare și 5 împotrivă.
Reamtim Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut arestarea senatorului Dan Șova, care este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii spun că, în perioada 2007-2009, Dan Șova a semnat mai multe contracte și acte adiționale încheiate între Complexele Energetice Rovinari și Turceni, pe de o parte, și SCA „Șova și Asociații”, pe de alta parte.
De asemenea, în cursul anului 2010, din dispoziția lui Dan Șova s-ar fi distrus toate hardurile calculatoarelor societătii de avocați cu scopul de a compromite toate documentele și corespondența purtată pe mail între societatea de avocați și conducerile celor doua complexe energetice.
Într-o declarație făcută pentru PSnews.ro, șeful Comisiei Juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc, a descris atmosfera, de dinainate de exprimarea votului în Plen privindu-l pe Dan Șova, ca fiind una apăsătoare și că niciodată astfel de situații nu sunt unele foarte bune.
”Atmosfera în Senat întotdeauna în astfel de situații este una nu foarte bună, este una apăsătoare pentru că, în principiu așa, omenește vorbind, nu e o situație care să facă plăcere nimănui.
Dar, noi aici, în schimb, suntem puși să ne învingem toate trăirile astea personale și să gândim rațional. Deci, indiferent de care ar fi atmosfera, noi trebuie să facem într-un singur fel, așa cum toți declarăm, numai că nu facem toți același lucru și când suntem acolo fiecare cu bila lui, cu votul lui.”, a punctat Cătălin Boboc pentru PSnews.ro.
Întrebat dacă are cunoștință de faptul că social- democrații se pregătesc să îl salveze pe Dan Șova, senatorul PNL a punctat că nu vrea să facă speculații în acest sens și că nu dorește nimănui, oricât ”de adversar politic i-ar fi”, să ajungă în spatele gratiilor.
”Sincer, nu vreau să fac astfel de speculații. Eu sper să nu și sper să nu din ce motiv: Nu îl vreau, ferească Dumnezeu, nici pe domnul Șova, nici pe domnul Vâlcov și nici pe nimeni altcineva, indiferent de cât de adversar politic mi-ar fi, nu îl doresc pe vreunul în arest.
Noi aici, la Parlament, nu facem decât o etapă dintr-o procedură. Adică, am mai spus cu alte ocazii, dacă mâine este un vot favorabil nu înseamnă că Parchetul repede trimite duba la Senat.
Merg mai departe, horărârea Parlamentului este pusă și ea la dosarul cauzei și împreună cu alte probe pe care le are procurorul merge în fața Instanței, așa cum se merge cu orice cetățean din România asta, Instanța se pronunță dacă e cazul sau daca nu e cazul, numai că fără această hârtie nu se poate merge în fața Instanței.
Manieră care în cazul cetățenilor simpli nu funcționează și ar fi fost în regulă să funcționeze în legătură cu parlamentarii dacă avea legătură cu exercitarea unui mandat, cu exprimarea unui vot sau a unei opinii politice.
În rest, pentru chestiuni pe care le poate face oricine, și oricine poate fi suspectat de astfel de fapte, suspectat repet, nu vinovat, ar trebui să se aplice aceleași reguli.”, a precizat șeful Comisiei Juridice din Senat, liberalul Cătălin Boboc.
