Marius Rogin, fost deputat PDL, a intrat în campania pentru Primăria Sectorului 4, luând decizia să răspândească fluturașe și geci specifice unei campanii electorale. Detalii AICI: EXCLUSIV SURSE PNL Sector 4 ia foc. Ce a făcut unul dintre co-preşedinţi (FOTO)
Contactat de PSnews.ro, Marius Rogin a spus că e dreptul său să răspândească mesaje către cetățeni.
„Sunt înscris în acestă competiție. Sunt înscris în competiția internă. Pot să scriu ce-mi doresc eu pentru cetățeni. Și dvs. puteți să faceți orice”, a declarat Rogin.
Deși electoratul din Sectorul 4 poate înțelege că Rogin este singurul candidat al PNL pentru Primărie, fostul deputat a declarat: „Cetățenii pot înțelege ce-și doresc ei să înțeleagă. Fiecare cetățean își poate face campania în fiecare zi”.
„Este un gest firesc. Mi-am propus să merg din ușă în ușă, vorbesc cu cetățenii, îi ascult și notez sfaturi, sugestii, reclamații”, ne-a explicat Rogin strategia sa de campanie.
În ceea ce privește finanțarea, ea vine integral de la PNL, după cum a declarat fostul deputat:
„Pancardele sunt făcute din cotizații și donațiile partidului. Gecile sunt tot ale partidului, sunt proprietatea partidului. Deci partidul și-a propus un candidat. are un candidat din partea vechiului Partid Democrat Liberal. Poate să mai aibă încă cinci (n.r. candidați). Fiecare își gestionează, într-un fel sau altul, campania. Este o campanie internă. Fluturașii sunt achitați din donațiile de la partid. Fiecare își găsește suport, sponsori”.
Autoritatea Electorală Permanentă ne-a confirmat că nu există nici o sancțiune pentru precampania lui Rogin. Legile în vigoare sancționează doar încălcările din perioada electorală.
„Nu există prevederi legale pentru așa-zisa campanie în afara perioadei de campanie electorală”, au precizat reprezentanții instituției.

Bun baiat !! Numa`…dracu-i rau !!!
sal marius rogin era mai bine daca candidati la sec 3 pentr ca acolo am eu parinti mei sunt zorro tg neamt