Skip to content
Politică

EXCLUSIV Parlamentarii pregătesc pensii pentru aleșii locali. Cine sunt inițiatorii

Parlamentarii pregătesc un proiect legislativ privind pensii speciale pentru aleșii locali – primari, viceprimari, președinti și vicepreședinți de consilii județene.

Potrivit acestui proiect, pensia va fi acordată aleșilor locali care au ocupat o astfel de funcție cel puțin doi ani, însă nu vor beneficia primarii care au fost condamnați definitiv pentru corupție.

Suma de bani acordată aleșilor locali va fi calculată ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizația brută lunar, iar banii vor fi acordați bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale.

Proiectul legislativ a fost inițiat de 29 de parlamentari. Dintre care 17 de la PSD: Bălan Ion, Bogdan Gheorghe-Dănuţ, Buicu Corneliu-Florin, Călin Ion, Diaconu Adrian-Nicolae, Drăghici Sonia-Maria, Fonta Nuţu, Intotero Natalia-Elena, Khraibani Camelia, Nica Nicolae-Ciprian, Nistor Laurenţiu, Pană Adriana-Doina, Roman Ioan Sorin, Roşca Lucreţia, Suciu Vasile-Daniel, Tătaru Florin-Cristian, Zaharcu Neviser; doi deputați PNL: Man Mircea, Zlati Radu; opt deputați UDMR: Bónis István, Cseke Attila-Zoltán, Fejér László-Ődőn, Kerekes Károly, Kereskényi Gábor, Márton Árpád-Francisc, Máté András-Levente, Moldovan Iosif; un deputat ND: Deaconu Mihai; și un deputat de la minorități: Merka Adrian-Miroslav.

Contactat de PSnews.ro, Radu Zlati, deputat PNL, a explicat motivele pentru care aleșii locali trebuie să primească o pensie specială după ce își termină mandatul.

„Politica ar trebui să fie o meserie. Ce este acuma, vă las pe dvs. să dați răspunsul. Dacă se consideră un politician. Dacă se consideră o persoană din societatea civilă, care decide la un moment dat să intre în politică după care să iasă, nu este un politician în toate datele termenului.

Prin legile actualmente în vigoare, primarii și președinții de Consiliul Județean sunt asimilați demnitarilor. Au același regim de incompatibilități ca și judecătorii, ca și parlamentarii. Unii dintre ei ocupă această demnitate un termen îndelungat de timp, mai ales la primari. În aceste condiții, deși restricția de a acces alte venituri decât cele din indemnizație li se aplică și lor, mi s-a părut logic, în momentul în care am luat la cunoștință de această lege, să aplicăm primarilor și președinților de Consiliu Județean același regim al pensiilor ca și în cazul judecătorilor, parlamentarilor, funcționarilor publici. E o chestie de logică”, a declarat Zlati.

Totodată, deputatul a precizat că nu s-a discutat despre acest proiect în grupul PNL din Camera Deputaților.

Doina Pană, deputat PSD, a vorbit despre prejudiciul cu care se confruntă aleșii locali, deoarece ei nu beneficiază de un contract de muncă.

„Tot ce înseamnă indemnizație și nu înseamnă contract, înseamnă un prejudiciu pentru pensia respectivei persoane. Angajatorul nu cotizează la pensie, plătește doar angajatul acel CAS. Sunt afectați la pensie”, a precizat Doina Pană pentru PSnews.ro.

Comisia juridică din Camera Deputaților a amânat astăzi dezbaterea pe acest proiect de lege. Deputatul Gabriel Andronache, secretarul Comisiei, a declarat pentru PSnews.ro: „Noi (n.r. PNL) vom vota împotrivă exact ca și situația de acum din plen, legată de pensiile parlamentarilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *