Un important partid românesc pare că se află în pragul destructurării politice, iar acest lucru va deveni și mai vizibil în perioada următoare.
Este vorba de Partidul Conservator, cel care este într-un moment de cumpănă. Situația grea cu care se confruntă această formațiune a izbucnit în urmă cu câteva luni, când s-a declanșat un război purtat pe față între fondatorul partidului, Dan Voiculescu și actualul șef al PC, Daniel Constantin.
Practic, PC se află cu foarte puțin timp înainte de începrea destructurării, la propriu, a partidului.
Surse politice au explicat cum arată, de fapt, situația din interiorul Partidului Conservator și cum ar putea evolua situația în perioada următoare.
În primul rând, față de fuziunea PC-PLR, care pare să fie într-un stadiu destul de avansat, sursele noastre politice ne-au precizat că Dan Voiculescu, prin intermediul apropiaților săi din rândul conservatorilor, se opune vehement fuziunii cu partidul lui Tăriceanu, motivând că PC este un brand politic la care nu este dispus să renunțe. Pe de altă parte, Daniel Constantin vrea cu orice preț să fuzioneze cu partidul condus de Tăriceanu și visează să pună bazele unei formațiuni politice care să depășească în 2016, din punct de vedere al scorului electoral, UNPR-ul. Totuși, din informațiile noastre, tabăra lui Dan Voiculescu din PC este majoritară și va opri fuziunea cu PLR.
Citește și: EXCLUSIV Tăriceanu, despre stadiul fuziunii cu PC și motivul plecărilor din PLR (VIDEO)
Într-un astfel de context care pare să fie cel mai probabil, Daniel Constantin ar urma să se ”refugieze” în rândurile Partidului Social Democrat. De altfel, acest gest ușor de anticipat, va fi scânteia desființării de facto a partidului.
Apoi, parlamentarii apropiați actualului șef al PC, ce-i drept foarte puțini la număr, îl vor urma pe acesta în rândurile PSD. Mai sunt 3-4 parlamentari PC care, din informațiile noastre, vor să fuzioneze cu PLR cu orice preț, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla se vor înscrie în rândurile partidului condus de Tăriceanu. Mai sunt și 4-5 parlamentari conservatori care sunt cu un picior și jumătate în rândurile noului PNL, fiind doar o chestiune de timp până își vor anunța trecerea oficială în rândurile liberalilor.
Într-un astfel de context, destructurarea PC este inevitabilă și ar putea să aibă loc chiar până la finalul acestui an.
Sursele noastre politice ne-au precizat că mogulul Dan Voiculescu este dispus să facă absolut orice să păstreze denumirea de partid conservator. Chiar și dacă PC va ajunge un partid muribund, în competiție strânsă cu PNTCD pentru un procent de 0,5%-1%, sursele noastre ne-au subliniat că Dan Voiculescu vrea să dețină în continuare, cu orice preț, controlul PC.
