Skip to content
Politică

EXCLUSIV Strategia liberalilor pentru alegerile locale din 2016. Cum vrea PNL să acapareze primăriile PSD

Partidul Național Liberal (PNL) se pregătește pentru alegerile locale din 2016 și își propune să învingă PSD-ul în lupta pentru primării. Social-democrații domină în teritoriu unde au cele mai multe primării, iar liberalii încearcă să adopte un proiect de lege privind alegerea edilului în două tururi de scrutin.

Prin acest proiect de lege, PNL speră că viitorul lor cadidat va ajunge în turul doi și partidul va avea posibilitatea să negocieze cu formațiunile politice ieșite din cursă în primul tur. Deși Comisia de la Veneția spune că legea electorală nu mai poate fi modificată cu mai puțin de un an înaintea alegerilor, strategia celor de la PNL e să ajungă la o înțelegere cu toate formațiunile politice pentru ca acest proiect să fie aplicat în alegerile locale din 2016.

Contactat de PSnews.ro, senatorul PNL Puiu Hașotti a vorbit despre intențiile liberalilor, precizând, totodată, că se îndoiește de șansele ca acest proiect să fie adoptat.

„Acest proiect (n.r. privind alegerea primarilor în două tururi) a fost discutat de Comisia electorală și a fost respins de majoritatea PSD, UNPR, UDMR și așa mai departe. A fost când s-a discutat la Comisia de cod electoral și acum a fost redepus conform procedurilor”, a spus senatorul.

Întrebat dacă proiectul poate fi aplicat pentru alegerile din 2016, Hașotti a declarat că e nevoie de o înțelegere între formațiunile politice.

„Numai cu consensul tuturor partidelor (n.r. poate fi aplicat). Dacă un partid obiectează înseamnă că trebuie să ținem cont de sugestiile Comisie de la Veneția. Dat fiind, că acest proiect este o propunere mai veche a noastră, s-ar putea să se țină cont de acest lucru, dar mă îndoiesc. În Comisia de cod electoral s-au respectat procedurile și deciziile luate. A căzut propunerea noastră”, a conchis senatorul.

În ceea ce privește greva japoneză inițiată de PNL, liberalul a arătat că va fi doar pe votul prin corespondență: „Greva japonează este pentru refuzul psd-ului de a lua chiar în discuție legea votului prin corespondență”.

PSnews.ro l-a contactat pe deputatul PNL Ioan Oltean, care ne-a precizat că liberalii încearcă cu tot dinadinsul să forțeze adoptarea proiectului de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„A fost depus la Cameră (n.r. proiectul). Noi încercăm să-l băgăm în procedură de urgență. Dacă nu apare cât mai repede, n-avem nici o șansă. Actul normativ, așa cum stau lucrurile acum, nu cred că avem vreo șansă să-l trecem. E o încercare disperată a noastră de a impune alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Vă dați seama că n-avem nici o șansă. Poate că va fi adoptat când vom fi noi la putere”, a declarat deputatul.

De asemenea, Oltean a vorbit despre strategia PNL-ului privind alegerile locale din 2016:

„Categoric (n.r. se opune PSD), pentru că noi și în dezbaterea actualului act normativ, care este în vigoare, am susținut, cu argumente serioase, alegerea primarului în două tururi de scrutin. Toate amendamentele noastre legate de această propunere s-au lovit de refuzul puterii.

Este o „armă” de a acorda primarului mai multă legitimitate.

Atunci când ești protagonistul tururului doi, încerci să te asociezi și cu alte formațiuni pentru a reuși în cursă, pentru a susține candidatul. Asta e și logica alegerii primarii în două tururi. Pentru a avea susținerea nu doar a două formațiuni politice.

E unul foarte simplu (n.r. motivul pentru care PSD se opune proiectului). Primarii în exercițiu intră în competiție cu prima șansă în această competiție. Ori ei au peste 2.000 de primari. 2.000 de primari intră în competiție cu prima șansă. Interesul lor e să obțină cât mai mulți primari. De altfel, e interesul fiecărei formațiuni politici. Această modalitate de alegere a primarilor conferă un avantaj substanțial partidului care are primari în exercițiu.

În opinia noastră, cu cât un primar este ales de mai mulți oameni, cu atît mai mult va fi susținut pe mandatul lui de 4 zile”,  a explicat Ioan Oltean.

Deputatul a discutat și despre greva japoneză a liberalilor, oferind asigurări că aceasta nu va afecta proiectele legislative.

„În principiu, această manifestare (n.r. greva japoneză) se referă la votul prin corespondență, pentru că e un angajament nu numai al nostru ca partid de opoziție, e un angajament al tuturor formațiunilor politice și al liderilor politici cu partide parlamentare de a adopta de urgență acest act normativ pentru a se crea posibilitatea aplicării lui de anul viitor pentru alegerile parlamentare. PSD-ul n-are nici un interes să-și respecte promisiunea făcută la alegerile prezidențiale și am recurs la această modalitate mai puțin parlamentară, în ultimă instanță, care este de natură de a sensibiliza și opinia publică, dar și parlamentul să țină cont de dorința noastră, de angajamentul, de altfel, al tuturor liderilor politici parlamentari.

PNL va fi prezent în sala de ședință, va participa la dezbateri, doar că va avea această banderolă, pe care o vom purta pe braț în semn de protest față de modul în care PSD, coaliția guvernamentală, se raportează la votarea legii privind votul prin corespondență”, a conchis Ioan Oltean.

Pe de altă parte, deputatul PSD Vlase Petru Gabriel, membru al Comisiei electorale, ne-a declarat că nu știe despre proiectul pe care PNL l-a depus.

„Este un proiect de lege promulgat de presedintele Iohannis acum 3 luni? Alegerea primarului dintr-un tur, restul…Nu stiu despre ce vorbesti, habar nu am. Deci in luna iunie, la sfarsitul sesiunii s-a votat prin consens legea alegerilor primarilor printr-un singur tur si este promulgata de presedinte. Acum ce s-o fi depus prin birouri, pe acolo, nu stiu, habar nu am. Nu cred ca exista asa ceva, dar o fi, că toata lumea face legi in Romania, proiecte de legi”, a explicat Vlase.

 

Articol redactat de Marius Constantin și Cristina Negrilă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *