Skip to content
Politică

EXCLUSIV SURSE Negoiță i-a dat șah lui Dragnea. Cum a negociat viitorul partidului

Robert Negoiță a intrat în istoria Partidului Social-Democrat, și probabil în cea a politicii românești, cu cea mai scurtă candidatură la funcția de președinte al social-democraților. Negoiță a avut marți o conferință de presă la sediul PSD în care a anunțat că va candida împotriva lui Liviu Dragnea.

Acest anunț a surprins pe toată lumea, chiar și pe social-democrați, care au rămas fără replică. Însă, după aproximativ treizeci de ore, Robert Negoiță a publicat un material video pe pagina sa de Facebook, în care a declarat că renunță la candidatură și îl va susține pe Liviu Dragnea la șefia partidului. Atunci firul logicii s-a rupt complet, PSD lăsând electoratul pierdut între dileme.

Ceea ce scapă ochiului public este tocmai procesul de negociere care are loc în interiorul partidului. Prin urmare, ce a negociat Negoiță cu președintele interimar?

Primarul de sector și-a lansat candidatura ca să-i arate lui Liviu Dragnea că-i poate fura funcția de lider al partidului. Greu, însă avea posibilitatea să încerce, și, cu siguranță, reușise deja să strângă o oarecare susținere, mai mare sau mai mică, în interiorul PSD.

Negoiță a țintit de la început locul doi în partid, după Congresul din octombrie, și anume funcția de președinte executiv. Numai că Liviu Dragnea miza pe Valeriu Zgonea în acest sens, iar edilul s-a văzut nevoit să atragă atenția președintelui interimar al PSD. Dacă Negoiță nu avea deja o susținere, nu ar fi reușit să-i atragă atenția fostului ministru care își apără scaunul de lider al PSD-ului.

Ținând cont de situația din partid, pe care Negoiță a evidențiat-o în conferința de presă: „Premierul a avut prima înfăţişare ieri, preşedintele interimar este implicat într-un dosar penal, iar în câteva zile avem alegeri”, au apărut două scenarii favorabile primarului de sector:

  1. Dragnea nu este condamnat, iar Negoiță își crește în mod natural puterea în partid. Totodată, Liviu Dragnea îl va răsplăti pentru susținerea pe care primarul i-a acordat-o de-a lungul timpului.
  2. Dragnea este condamnat, moment în care Negoiță devine liderul PSD.

În aceste condiții, Valeriu Zgonea are cel mai mult de pierdut. Președintele Camerei Deputaților râvnea la funcția de președinte executiv al PSD, dar acum rămâne de văzut dacă se va mulțumi cu noua funcție pe care i-o va propune Liviu Dragnea, căci a sosit momentul ca președintele interimar să împartă ciolanul ca să obțină susținerea celorlalți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *