Ce probleme există la Loteria Română şi unde ar putea greşi Guvernul.
Recent, au apărut informaţii privind trecerea Loteriei din subordinea Ministerului de Finanţe în cea a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), potrivit profit.ro. În prezent, ONJN funcționează în subordinea Guvernului. Cu alte cuvinte, un jucător dintr-un domeniu intră în subordinea autorităţii de reglementare (a „arbitrului”) din domeniul respectiv, fapt ce ar putea constitui o abatere de la legislaţia concurenţială.
Totuşi, surse oficiale au declarat, joi, pentru PSnews.ro, că situaţia este doar una temporară.
„Guvernul a justificat trecerea ca fiind o măsură excepţională, pentru că Loteria merge foarte prost, are conducere interimară, nu găseşte pe nimeni… Iar Consiliul Concurenţei şi-a dat OK-ul, cu condiţia să fie ceva temporar: 2 ani, cu posibilitatea de prelungire la 4 ani. Cu condiţia ca, în această perioadă, Loteria să-şi găsească management privat, să facă tot ce trebuie, iar apoi să iasă din subordinea ONJC”, ne-au spus sursele.
