Skip to content
Politică

EXCLUSIV SURSE PSD de ce îi e frică nu scapă

Partidul Social Democrat (PSD) de ce îi este frică nu scapă. Ce ar putea face, nu mai târziu de marţi, co-preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Alina Gorghiu.

Surse liberale au declarat, luni, pentru PSnews.ro, că şefa vechilor liberali vrea cu tot dinadinsul ca PNL să treacă la greva parlamentară pe o perioadă determinată (furioasă că PSD continuă să pună beţe în roate Legii votului prin corespondenţă) şi va face tot posibilul să îşi impună punctul de vedere. Astfel, peneliştii se aşteaptă ca, marţi, la şedinţa Comisiei de Unificare a partidului (ce va începe la ora 10), Gorghiu să tune şi să fulgere, până când îi va determina pe liberali să se pronunţe în favoarea grevei parlamentare pe termen limitat.

Aceleaşi surse ne-au mai spus că posibilitatea ca PSD să şantajeze PNL cu Legea primarilor aleşi în două tururi este minimă, deoarece pesediştii înşişi ţin cu dinţii de actuala formulă, a turului unic.

„E o intoxicare ce a apărut în presă. Partea cu primarii în două tururi nu se mai poate aplica pentru locale. A trecut termenul de un an pentru modificarea legislaţiei electorale. Abia în 2020 se poate aplica. În plus, PSD nu-şi pune problema în veci să treacă o asemenea lege, pentru că ei nu au, ca şi calcul politic, această lege. Îi dezavantajează profund să meargă primarii în două tururi, din punctul de vedere al numărului de primari, pentru că în două tururi pierd mult mai mulţi primari decât într-un singur tur, unde se joacă doar primarul în funcţie. Ei au acaparat, prin OUG 55/2014, vreo 900-1.000 de primari traseişti, de la alte partide”, au arătat sursele citate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *