N-ai zice că politicienii sunt în stare să se relaxeze, la cât de mult latră unii către alţii în presă, mai-mai să rupă lanţul. Totuşi, PSnews.ro a reuşit să-i tragă de limbă, până şi-au dezvăluit şi faţa umană. Oamenii politici care ţin prima pagină a ziarelor şi burtierele de breaking news ne-au povestit ce planuri au pentru această vară.
Co-preşedintele PNL Vasile Blaga s-a plâns că a fost foarte ocupat, dar şi-a exprimat speranţa că va reuşi să-şi ia măcar o săptămână de concediu.
„N-am avut nicio zi liberă până acum, dar sper ca, de săptămâna viitoare, după sesiunea parlamentară extraordinară, să am şi eu o săptămână. Voi merge cu soţia la mare, la Mamaia. Mi-e dor de mare. Eu-s de la munte”, a declarat Blaga pentru PSnews.ro.
Pe de altă parte, Ecaterina Andronescu (senator PSD şi fost ministru al Educaţiei) s-a plâns că nu are timp de vacanţă, fiind prinsă cu activitatea de la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
La întrebarea noastră dacă va pleca în concediu, Ecaterina Andronescu a răspuns: „Nu, din păcate. Așa cum știți, eu sunt și profesor la Universitate și de 20 de ani nu am mai plecat în vacanță”.
În cealaltă tabără, vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a mărturisit că îşi va face timp de concediu şi în ţară, şi în străinătate.
„Cea mai mare parte a timpului o să mi-o petrec în Sibiu, pentru că acolo este deopotrivă un loc drag şi colegiu de parlamentar şi, de asemenea, locul unde sunt şi preşedinte de organizaţie. Deci în Sibiu o să stau cea mai mare parte a timpului şi vom pleca câteva zile în Italia, în Florenţa. În Toscana, de fapt. Cu soţul şi cu copilul. Pe ultima sută de metri, pentru că îşi doreşte tare mult copilul să mergem undeva. Ne-a plăcut foarte mult într-un an când am fost mai pe îndelete în Italia şi ne-am orientat tot pentru Italia. Şi vom merge cu maşina”, a relatat liberala.
În schimb, tot din rândurile opoziţiei, Eugen Tomac (preşedintele PMP) a anunţat că va avea o vacanţă cumpătată.
„În ţară, la Eforie Nord, cu familia. 1.500 de lei – atât m-a costat pachetul (5 nopţi: 17-21 august)”, ne-a spus Tomac.
În contrast, Marian Petrache (secretar general al PNL) a anunţat că va alege străinătatea, dar nu cu prea mulţi bani: „Cred că o să plec şase zile în Croaţia, la Dubrovnik, cu familia (8-15 august). Mergem cu nişte prieteni cu maşina. O să fie ceva subţire ca buget”.
Alt lider al opoziţiei, Mircea Geoană (fondatorul Partidului Social Românesc), ne-a declarat că nu va avea odihnă în această vară.
„Voi face un tur de ţară cu deschideri de filiale PSRO în Alba, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Mehedinţi, Cluj, profitând de locuri frumoase. Recent, am fost în Apuseni, la Abrud”, a relatat Geoană.
Nu în ultimul rând, din aparatul guvernamental, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu (ALDE), a afirmat că nu are planuri clare de concediu.
„Deocamdată, nu plec nicăieri în străinătate. S-ar putea să mă duc undeva prin nordul Moldovei (la rude) şi, poate, două-trei zile, la mare (la nişte prieteni, în Constanţa) şi să-mi mai rezolv nişte probleme pe-acasă. Nici în septembrie nu plec nicăieri. Nu am nimic planificat, nimic cu program, sub nicio formă”, ne-a explicat demnitarul.
