Skip to content
Video

EXCLUSIV (VIDEO) Daniel Constantin, despre ruptura cu Voiculescu: „Poate că e mai bine astfel”

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a fost invitatul din această săptămână al interviurilor PSnews.ro unde a vorbit și despre anchetele DNA din cadrul Ministerului.

Copreședintele ALDE a declarat în exclusivitate pentru PSnews că una dintre preocupările principale ca ministru a fost menținerea unei instituții nepolitizat, laolaltă cu APIA și APIR: „de când sunt eu din 2012, n-a existat niciun director general, președinte, ce vreți să-i spuneți care să fie numit politic”, a precizat Constantin.

Anchetele sunt un semnal de alarmă, iar vigilența trebuie menținută laolaltă cu precauția, a opinat ministrul asigurând că fondurile europene pierdute în mod ilicit vor fi recuperate.

Totodată, Daniel Constantin a vorbit despre problemele din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, dar și despre relația sa cu Dan Voiculescu. Nu în ultimul rând, ministrul Agriculturii a făcut precizări referitoare la implicarea sa în proiectul lui Tăriceanu, în ALDE.

(28:00-34:39)

Dan Bucura: Și la ministerul dumneavoastră, ca la multe altele în perioada asta, DNA-ul a cam găsit o pâine de mâncat. Au fost nu puține cazuri de subordonați de-ai dumneavoastră care s-au trezit luați de acasă cu mascații sau implicațiîn dosare penale. Vă reproșați cumva managementul în aceste condiții în care, totuși, oamenii aceia au venit oarecum într-o echipă cu dumneavoastră?

Daniel Constantin: Unii, da, alții erau de dinainte aici. Nu…Ministerul Agriculturii e, cum să spun, un mamut, o instituție mamut cu foarte multe activități și cu foarte mulți oameni care lucrează. Eu am avut o preocupare încă din anul 2012 pe care mi-o mențin. Să nu politizăm sub nicio formă cel puțin cele două agenții de plăți pe care le avem: APIA și AFIR-ul. Și n-am politizat. Dacă vă uitați astăzi și în trecutul de când sunt eu din 2012, n-a existat niciun director general, președinte, ce vreți să-i spuneți care să fie numit politic. Au fost numiți doar numai oameni care au venit cu mine, care erau în interiorul agențiilor respective și care au fost promovați, alții au fost retrogradați. Au existat cazuri și nu le-am ascuns niciodată și eu merg foarte mult pe principiul de delegare. Toți secretarii de stat au atribuții proprii, secretarul general, absolut toți pentru că altfel nu poți să controlezi o instituție atât de mare cum este Ministerul Agriculturii. Îmi reproșez, sigur, orice lucru care se întâmplă în subordinea mea și este un semnal de alarmă de fiecare dată să creștem vigilența și precauția în ceea ce facem. Sunt foarte atent vizavi de ultima chestiune care s-a întâmplat. Acolo e un lucru pe care l-am semnalat și noi, l-au semnalat și alții, anchetă care a început încă din anul 2013 și există o preocupare crescută și o dorință foarte mare la nivelul conducerii ministerului, nu numai la nivelul meu, de a afla exact ce s-a întâmplat în 2102 cu acea societate din Bulgaria care a venit, a câștigat licitația respectivă. ANRMAP-ul și toate instituțiile care au supervizat au spus în mod corect după care s-au întâmplat acele lucruri care au dus la pierderea anumitor fonduri europene. Suntem astăzi în proces de a recupera sumele respective și, sper eu, să fim foarte aproape s-o facem.

Dan Bucura: Un alt „cartof încins” în bucătăria ministerului (fie că a fost în coordonarea, fie că a fost în subordinea directă): ADS-ul – Agenţia Domeniilor Statului. Şi acolo: dosare penale, directori cu probleme… S-au întâmplat lucruri de-a lungul timpului. Şi aş vrea să vă întreb: inclusiv relaţia dumneavoastră cu Dan Voiculescu s-a deteriorat de la nişte chestiuni care aveau poate şi implicare în zona respectivă. Şi atunci vreau să vă întreb, înainte să comentăm ce se întâmplă acolo (şi sunt convins că şi despre asta o să ne vorbiţi foarte pe scurt), dar mă gândesc dacă nu vedeţi cumva utilă o măsură în care acest „cartof fierbinte”, ADS-ul, să fie trecut din această zonă la o alta – de exemplu, la Rezervele Statului. Până la urmă, vorbim de cel mai mare proprietar de terenuri din România, acest ADS.

Daniel Constantin: Da. ADS-ul, astăzi, aşa cum ştiţi (cred că de doi ani de zile deja) este în subordinea Cancelariei Primului-Ministru. Doar în coordonarea tehnică a Ministerului Agriculturii…

Dan Bucura: Am spus: şi cât a fost în coordonare, şi cât a fost în subordinea directă, aceleaşi probleme erau.

Daniel Constantin: Nu cred că au fost probleme foarte mari. Cred că, în ultimul timp, n-au mai fost probleme atât de multe acolo, dacă aţi observat cu atenţie. Şi vă mai spun un lucru: atâta timp cât a fost ADS-ul în subordinea mea (şi întâmplător, pentru că nu puteam să intru eu în această chestiune), chiar şi în coordonarea mea, nu s-a făcut nicio concesiune. Dar chiar niciuna. Au fost foarte multe concesiuni făcute în trecut, înainte de anii 2010…

Dan Bucura: Scuze că vă întrerup. Nu sunt neapărat cu concesiuni noi, dar şi cu cele vechi, când redevenţele nu se încasează totdeauna la timp sau deloc.

Daniel Constantin: Da. Din păcate, acolo lucrurile sunt foarte clare – nu se pot întâmpla minuni. Eu am vrut şi am anunţat asta din 2012. Mi-am atras foarte multe antipatii la momentul acela, ca să folosesc doar un termen ceva mai domol. Dar sunt concesiuni făcute în primă fază pe 49 de ani, după aceea pe 20 de ani şi care, poate, la momentul respectiv, stabileau o redevenţă corectă, dar care, adaptată la vremurile de astăzi (în care avem şi subvenţii europene, subvenţii de la bugetul de stat), cred că ele ar trebui să fie reevaluate. Din păcate, din câte am înţeles, din punct de vedere juridic, e o misiune imposibilă, ca să spunem aşa. Dar, într-adevăr, orice fel de abordare care vine vizavi de ADS şi vizavi de conservarea patrimoniului pe care îl avem acolo este binevenită.

Dan Bucura: Dacă tot am adus în discuţie ideea că ruptura dumneavoastră de Dan Voiculescu a avut şi legătură cu chestiuni din domeniul agriculturii, o să vă-ntreb dacă acea ruptură a avut consecinţe în ceea ce vă priveşte şi pe plan familial, şi din alt punct de vedere. Aveaţi şi o relaţie cu dânsul la vremea respectivă (inclusiv nişte chestiuni financiare – vă împrumutase la un moment dat, vă dăduse un credit). Adică: a implicat şi viaţa dumneavoastră socială în povestea asta, ruptura respectivă? Sau a fost doar o chestiune pragmatică şi politică?

Daniel Constantin: În mod categoric a implicat, pentru că… Mă rog, dar sunt lucruri despre care nu vreau să vorbesc în public, dar s-au schimbat foarte multe lucruri şi sigur că a fost greu, dar poate că e mai bine astfel.

Dan Bucura: Proiectul pe care îl au cei care astăzi au rămas alături de Dan Voiculescu (în libertate fiind) au un proiect politic. Bănuiesc că l-aţi văzut, atât cât l-au expus ei. Credeţi că poate fi unul viabil, că poate funcţiona?

Daniel Constantin: Nu vreau să comentez lucrul acesta. E opţiunea domniilor lor. Eu am vrut să spun şi mai spun un lucru: eu n-am făcut această fuziune cu partidul domnului Tăriceanu în ambiţia sau împotriva cuiva. Am făcut această fuziune pentru că am o datorie morală, în primul rând, faţă de toţi colegii mei care sunt astăzi parlamentari sau cei care vor să devină parlamentari şi datoria mea morală mă face să îmbrăţişez orice fel de proiect politic care le oferă garanţia că partidul va merge mai departe, va fi în viitorul Parlament, va avea un cuvânt din ce în ce mai important de spus pe scena politică, va promova valorile (de care nu ne dezicem) din trecut din ce în ce mai bine pe scena politică românească. Aceasta este ambiţia mea şi din acest motiv am făcut – nu neapărat împotriva cuiva.

Dan Bucura: Înţeleg. Domnule ministru, vă mulţumesc foarte mult pentru prezenţa alături de noi şi vă mai aşteptăm cu drag.

Daniel Constantin: Şi eu vă mulţumesc şi vă urez succes.

Dan Bucura: Mulţumim.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *