Marian Petrache, secretarul general al PNL și președintele Consiliului Județean Ilfov, a dezvăluit, în cadrul interviurilor PSnews.ro, relația dintre PNL și PSD, arătând că cele două formațiuni politice vor fi „într-un continuu război”.
Petrache a subliniat diferența dintre cele două formațiuni politice: „PSD este adversarul tradiţional al PNL, el reprezintă stânga românească, noi dreapta românească”, a explicat secretarul general al PNL.
Dan Bucura: Legat de relaţia cu celelalte partide, şi în principal cu PSD, care este alt principal jucător în momentul de faţă? Acolo tocmai s-a schimbat liderul, a venit Liviu Dragnea. Cum îl vedeţi pe acesta faţă de Victor Ponta, din punct de vedere al deschiderii către negocieri, al colaborării sub o formă sau alta?
Marian Petrache: În primul rând, ceea ce pot spune e că Liviu Dragnea are o experienţă, în ceea ce priveşte organizarea unui partid, mult mai mare decât Victor Ponta, este un om care a mers pe toate structurile, ştie ce înseamnă pregătirea şi formarea unei echipe. Din punctul ăsta de vedere, este un adversar mai redutabil. Cu menţiunea că el nu ar fi candidat dacă ar fi fost la PNL, n-ar fi fost un candidat la preşedinţia partidului, dacă ar fi fost la Partidul Liberal, pentru că statutul nostru nu i-ar fi permis acest lucru. Legat de cealaltă parte, PSD este adversarul tradiţional al PNL, el reprezintă stânga românească, noi dreapta românească, vom fi într-un continuu ”război”.
Dan Bucura: Mie îmi place “scenarita”, aşa că o să va duc şi pe dvs în zona asta puţin. Presupunem că pentru PSD-ul lui Liviu Dragnea şi pentru Liviu Dragnea se întâmplă cel mai rău scenariu, în sensul că va urma o condamnare cu executare. Asta înseamnă că, teoretic, PSD va intra în degringoladă. Noul preşedinte dispare brusc, trebuie să se reorganizeze. Din punctul de vedere al PNL-ului, acest lucru ar putea fi un moment operativ, în care ar putea să racoleze nişte parlamentari, să găsească o breşă, în aşa fel încât momentul respectiv să coincidă cu schimbarea lui Victor Ponta prin schimabrea majorităţii în Parlament. V-aţi gândit şi la chestiunea acesta?
Marian Petrache: Eu am spus de la început, imediat după alegerile prezidenţiale, că mi-aş dori alegeri anticipate, pentru că aşa e firesc. Într-o democraţie autentică, aşa s-ar fi întâmplat. Prim-ministrul şi-ar fi depus demisia, după un eşec, pentru că intrând într-o competiţie, a pierdut, iar alegerile anticipate ar fi rezolvat o problemă foarte importantă. După alegerile prezidenţiale, Guvernul nu a mai condus, PSD nu a mai guvernat cu faţa spre oameni, a guvernat, mai ales, cu gândul să rămână la putere, pentru că picarea de la putere le-ar fi creat şi le creează mari probleme în rândul structurilor de partid. Cred că PSD va face tot ceeea ce e omeneşte posibil să rămână la guvernare, măcar până la alegerile locale. Categoric, niciun partid nu ratează o ocazie de genul acesta, când adversarul său politic este în degringoladă. Nu ştiu dacă am fi luat parlamentari, eu cred mai mult instituţii decât…părerea domnului Dragnea. Mai repede, cred într-o relaţie cu un partid cu care să facă o majoritate stabilă decât într-o relaţie cu două-trei persoane.
