Rețeaua de socializare Facebook aduce o mare schimbare fotografiilor de profil şi una care ne arată direcţia către care reţeaua socială se duce tot mai puternic.
Mai precis, Facebook vrea să câştige cât mai mulţi bani din video. Astfel, a introdus ca poză de profil videoclipul de şapte secunde. Astfel, în caz că te-ai plictisit de vechea ta faţă, acum te poţi filma şi te poţi fixa pe reţeaua socială „în mişcare”.
Funcţionalitatea este testată, deocamdată, pe grupuri mici de utilizatori din Marea Britanie şi SUA.
Când vine vorba de vizitarea profilului prin aplicaţia de smartphone, fotografia va fi aşezată central, iar sub ea fiecare utilizator va putea scrie o scurtă descriere. Informaţiile pe care le vor vedea prietenii când vor intra pe profil vor fi diferite. Vei putea personaliza fotografiile care apar în prim-plan, astfel încât mereu să prezinţi tot ceea ce ai mai bun, potrivit adevarul.ro.
