Facebook a dezvăluit că, timp de mai mulți ani, angajații companiei au avut acces la parolele a sute de milioane de utilizatori ai rețelei sociale, se arată într-un comunicat de presă, citat d Profit.ro.
Totul a ieșit la iveală în urma unui control de rutină din luna ianuarie. Atunci a fost descoprit faptul că datele utilizatorilor nu au fost stocate așa cum ar fi trebuit pe serverele Facebook.
Astfel, sutele de milioane de de parole au fost păstrate în format lizibil în sistemele interne ale companiei.
Reprezentanții Facebook au precizat că problemele au fost rezolvate și că îi vor informa pe utilizatorii care au fost afectați. De asemenea, aceștia au transmis că nu au găsit dovezi care să arate că angajații ar fi accesat în mod necorespunzător parolele utilizatorilor, scrie b1.
Potrivit unui articol publict pe site-ul KrebsOnSecurity, peste 20.000 de angajați Facebook au avut acces la parolele a până la 600 milioane de utilizatori.
