Citiţi în cele ce urmează despre fantomele din trecutul lui Teodor Meleşcanu – mai precis, despre cum actualul ministru de Externe apăra în anii 1960 procesul de naţionalizare folosind argumente din Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Legea naționalizării a fost dată în 1948 și – alături de colectivizare – a permis comuniștilor să confiște întreaga proprietate privată din România fără să ofere aproape nicio compensație. Prețul plătit de cei care s-au opus acestor abuzuri comise de comuniști a fost extrem de mare: unii au ajuns în închisori sau în exil, alții s-au luptat până la moarte sau au fost prigoniți. Mai mult: efectele legii naţionalizării se simt până în ziua de azi, când există încă proprietăţi confiscate de comuniști care nu au fost recuperate de proprietarii de drept nici după aproape trei decenii de la Revoluţia din 1989, scrie miercuri România Liberă.
Iată câteva citate din lucrarea de licenţă susţinută în 1966 de către Teodor Meleşcanu la Facultatea de Drept din Bucureşti. Lucrarea, bătută la mașină, are 40 de pagini și urmărește să justifice, prin invocarea unor documente, legi și spețe, oportunitatea și necesitatea naționalizării realizate de comuniști după metoda sovietică. Teodor Meleșcanu mai demonstrează și „falsitatea și inconsistența“ argumentelor „juriștilor burgheji“ în lupta lor împotriva naționalizării:
„Astăzi, unii autori burgheji încearcă să afirme că, deși nu există un principiu de acordare a despăgubirilor în dreptul internațional, el ar exista ca o cutumă… Naționalizarea este un act licit prin însăși natura sa, iar neplata de despăgubiri nu îl transformă într-un act ilicit.
[…]
Instituția naționalizării prezintă o importanță deosebită nu numai din punct de vedere teoretic, ci mai ales din punct de vedere practic, ca fiind unul dintre mijloacele de creare a proprietății socialiste, baza dezvoltării economice ulterioare a statului socialist suveran și independent.
[…]
Statul nostru, credincios principiilor leniniste de coexistență pașnică, a mers pe această linie, astfel încât astăzi Republica Socialistă Română nu are probleme financiare în suspensie cu niciunul din statele vecine.
[…]
Naționalizarea în țările socialiste este un act politic revoluționar„.
Alt exemplu este cel în care diplomatul de azi considera în 1966 că e normal ca proprietarul să nu aibă nicio pretenție față de tablouri semnate de Picasso și naționalizate de Uniunea Sovietică, atunci când sunt expuse la Paris.
Citiţi AICI cum se apără ministrul Afacerilor Externe, ce răspuns a dat Teodor Meleşcanu pentru cotidianul citat în legătură cu acest subiect.
