Skip to content
Politică

Fără penali în funcții publice: USR, anunț de ultimă oră

facebook.com

Liderul USR, Dan Barna, a postat, marți, pe contul său de Facebook un mesaj prin care anunță strângerea a 1 milion de semnături pentr inițiativa Fără Penali în Funcții Publice.

Astfel, Barna spune că ”setea de dreptate” a unit oamenii, iar inițiatorii și voluntarii demersului de modificare a Constituției se vor lupta pentru a le fi validată fiecare semnătură.

Suntem un milion! Un milion de oameni cinstiți și muncitori ce spun, prin semnătura lor, că nu mai vor să fie conduși de hoți! O bucată mare de Românie care s-a pus în mișcare și nu mai poate fi oprită. România a fost unită de crezul #farapenali!

Români din toate colțurile lumii și ale țării, de toate vârstele, din sate și orașe, toate mediile sociale și profesionale, de toate etniile au semnat inițiativa de modificare a Constituției. Mai mult, au devenit voluntari #farapenali petrecându-și timpul liber în stradă, la semnături sau mobilizându-și comunitățile în care trăiesc, aici sau în diaspora.

Ne-au unit setea de dreptate, nevoia de cinste în viața publică, dragostea pentru țară. Știu că par vorbe mari, dar le-am auzit de la oameni care le-au rostit, ca pe cel mai natural lucru din lume. Ni le-au spus pe stradă, prin piețe și târguri, la o vorbă în curțile și casele lor, acolo unde ne-au primit cu un pahar cu apă și cu mândrie că fac ceva pentru România.

Una dintre întrebările frecvente ce mi-au fost adresate pe stradă a fost: a mai semnat cineva de la mine? Niciodată nu voi uita aceea bucurie extraordinară la aflarea vești că da, au semnat. Bucurie pentru că nu sunt singuri, că sunt parte din ceva bun pentru ei și pentru țară.

Vom lupta ca fiecare semnătură să fie validată, de primării și de CCR și ca #farapenali să ajungă în Parlament și în Constituție. Fiecare semnătură este un om care a ales să nu stea deoparte. A ales să spere și să lupte. Schimbarea este posibilă! Continuăm până la 1 septembrie!” a scris Dan Barna pe pagina personală de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *