În România toată lumea are surse. Expresie uzitată preponderent în presă – unde e bine si chiar indicat să ai surse bune – formula “pe surse” a devenit extrem de comună, în principal în ultimul an și jumătate. Și, nu doar jurnaliștii au început să aibă surse bune, ci mai ales oamenii politici au fost cei interesați să știe mai mult decât lăsă să se întrevadă informația oficială. Acum, lideri politici mai mari sau mai mici, începători în ale politicii sau cu ștate vechi, se raportează la cel care deține o informație (fie ea și incertă) ca la o Mama Omida, cu veleități de a ghici viitorul.
Ne amintim că nu mai departe de un an, odată cu primele descinderi ale procurorilor la Autoritatea de Supraveghere Financiară, nimeni nu intuia mai nimic. Puțini sunt aceia care se pot lăuda că anticipau arestarea unuia dintre cei mai puternici lideri centrali – Dan Radu Rușanu – a unei părți a conducerii instituției și mai ales, a unuia dintre cei mai protejați oameni de afaceri – Dan Adamescu. Dacă atunci, evenimentele păreau a constitui unul dintre cele mai mari cutremure pe scena politică din România, acum faptul pare aproape banal. Abuzul în serviciu sau influența par a fi lucruri aproape inofensive. Acum vorbim de spăgi de jumătate de milion de euro, de cotizații la partid de 300.000 (în aceeași valută), de furturi forestiere de suprafața unui județ. Da, pare incredibil, dar sunt oameni în țara asta care au decis și au putut să fure un județ, cu pădurea lui, cu tot !
Poate că cea mai exersată abilitate a multora dintre oamenii politici cu mare experiență în politică este cea de a citi printre rânduri, de a interpreta printre vorbe. Pe nimeni nu mai interesează neapărat ce se scrie sau ce îi spui direct. Contează ceea ce nu e spus, ce “a lăsat să se înțeleagă”, “ce a transmis”. În spatele fiecărui gest politic, a fiecărei numiri sau retrageri din funcție, pot fi lansate zeci de ipoteze. “Ce zici?”, “ce crezi?”, “se știe că…” au devenit aproape formule de salut în lumea politică. “Cine urmează”, “este pe listă”, etc sunt jocurile de societate care aproape că au înlocuit bridge-ul, canasta sau golful la întâlnirile liderilor zilei.
Deja arestul preventiv pare să se fi transformat într-un club cu aură selectă în care regăsim “gulerele albe” ale politicii românești: de la miniștrii, lideri locali, la avocați, masoni sau personaje din alte categorii exclusiviste.
Cu toate acestea, în conjunctura tensionată și plină de predictibilități, descrisă mai sus, nu poate să nu îmi atragă atenția o declarație a unuia dintre cele mai influente personaje din spațiul public și al instituțiilor de decizie din România. Unul din cei 9 judecători de la Curtea Constituțională, declară fără sfială că: “Ştiam că fac obiectul unor preocupări ale unor instituţii ale statului, însă nu ştiam că există un dosar de urmărire penală”. Întrebat la ce se referă, Greblă a punctat „de la ascultarea convorbirilor telefonice până la filaj şi supraveghere”.
Nu putem să nu ne întrebăm: cine a avut misiunea să îl alerteze pe Toni Greblă ? Cine a decis să transmită avertizările de pericol într-unul dintre cele mai interesante cazuri ce se vor releva în urma anchetelor DNA, SRI sau a altora ce au competențe în domeniu ?
Iar de aici pornind, pe lângă întrebările legate de relaționări dubioase, struți și acțiuni ce duc, cu certitudine, pe drumul spionajului, mai degrabă decât pe cel al unui act de corupție simplu, ar trebui să privim cu atenție și la amploarea fenomenului de alertare. Atunci când un judecător al Curții Constituționale este arestat și trage după sine unii dintre cei mai importanți jucători politici, cu influențe în zona de energie, este clar că trebuie să fie ceva extrem de amplu și periculos pentru a justifica destabilizarea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului – Curtea Constituțională. Și nu ar fi de mirare, ca după un timp, să aflăm că în urma alertelor de filaj și observație ce i-au fost transmise, să descoperim că un om băgat în una dintre afacerile ce se anunță extrem de periculoase, a negociat și folosit funcția de jucător la Curtea Constituțională ca plapumă, pentru a se feri de ochiul justiție.
Domnul Ponta era șeful politic al domnului Greblă, la momentul numirii. Și nu a știut nimic ?
Domnul Ilie Sârbu era liderul grupului parlamentar ce l-a propus pe domnul Greblă pentru onorabila funcția. Nici el, nimic, nicio informație ?
Crin Antonescu conducea destinele Senatului României, Camera ce l-a validat pe domnul Greblă pentru un post la Curte. Vocal, de obicei, nici el nu a menționat nimic….
Si nici chiar domnul Băsescu, cel care l-a refuzat atât de vehement pe domnul Bolcaș, pentru aceeași funcție, nu a vorbit nimic despre domnul Greblă?
Pe scurt – să înțelegem că în România noastră: infractorul are surse, anturajul știe și el. Dar niciunul dintre cei patru menționați mai sus, oameni de mare greutate politică și instituțională, nu a știut nimic ?
Adică lor, celor patru de sus, nu le-a dat nimeni, pe surse, că ar putea să fie de rău ?!
Se intreaba cineva, daca tocmai cei mentionati mai sus sunt chiar sursele in sine pentru media ? Poate nu direct, poate prin interpusi. Ca numai asa se explica. Si doar nu o sa vedeti vreodata surse care sa dea pe surse despre sine insele. Si asa se explica si de ce ajung pe surse stiri despre cine trebuie, cand trebuie si unde trebuie. Adica simplu si pe romaneste : eu cred ca toti stiau, dar ei fiind insasi sursele, normal ca nu a aflat nimeni.
Fara surse.Cum vedeti si cum interpretati expresia devenita banala (dar care are in spate o realitete certa ) „pe surse” folosita cum folosesti leusteanul la ciorba de toti si de toate pe post de „cica” si fostele ( si actualele) surse mult blamate a unui fost si actual serviciu de informatii?
Toti stiau, dupa mine, dar este jocul, lor este rotirea cadrelor prntru ciolan.Suntem. aburiti de 25 ani cu fel de fel de minciuna, si lozinci haioase.