Skip to content
Politică

Fenechiu n-a plătit prejudiciul. Care este motivul

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, aflat in spatiile gratiilor, după ce a primit o condamnare cu executare în dosarul în care a creat un prejudiciu statului român de peste 5,5 milioane de lei, nu a achitat niciun ban, din suma stabilită de instanţa de judecată.

Motivul – la executarea silită au fost depuse mai multe contestaţii, iar una dintre acestea vine de la soţia lui Fenechiu, care pretinde jumătate din averea fostului ministru.

Domnul Fenechiu nu a achitat voluntar nici o sumă de bani din cea stabilită de instanță, în sarcina sa. La această dată sunt în curs mai multe proceduri de executare silită asupra bunurilor sale și ale celorlalte persoane obligate în solidar. Pe rolul instanțelor de judecată sunt mai multe cauze având ca obiect contestatii la executare (inclusiv partjul bunurilor comune)”, a declarat lichidatorul companiei SC. Servicii Energetice Moldova S.A, căreia Fenechiu și fratele acestuia, Lucian, trebuie să îi plătescă daune în valoare de peste 5,6 milioane de lei, după ce, în 30 ianuarie 2014, instanta i-a condamnat definitiv pe ce doi în dosarul “Transformatorul”, informează realitatea.net.

Aflați în Penitenciarul Vaslui, unde execută o pedeapsă de cinci ani de închisoare în acelasi dosar, frații Fenechiu au decis recent să vândă un imobil, aflat în propietatea firmei ENGEKO (unde cei doi sunt acționari), cu suma de 90.000 de euro, potrivit unei hotărâri a acționarilor, care a fost publicată pe 20 iulie 2015, în Monitorul Oficial.

Relu și Laurențiu Fenechiu au decis vânzarea unui imobil, cu o suprafață totală de 525 mp, aflat în patrimoniul firmei SC Engineering and General Constructing (ENGEKO) SA, cu suma de 90.000 de euro, potrivit Hotararii Nr. 26/16.06.2015, publicat în Monitorul Oficial, pe 20 iulie 2015. De efectuarea operațiunii s-au ocupat soția fostului ministru, Mariana Fenechiu, și Sidonia-Teodorina Fenechiu, mandatate în acest sens de cei doi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *