Anul care tocmai a început este unul cu totul special.
Serviciul Internațional pentru Rotația Pământului a decis ca anul 2015 să fie mai lung cu o secundă. Motivul pentru care Serviciul a luat această decizie îl reprezintă corelarea orei exacte cu rotația Pământului, informează The Telegraph.
Mai exact, pe 30 iunie se va trece de la 11:59:59 la 11:59:60 și nu la 12:00:00.
Deși în viața de zi cu zi efectele acestei schimbări nu ar trebui să fie resimțite, pentru economie acestea ar putea fi catastrofale, notează sursa citată.
Astfel, secunda în plus ar putea afecta Internetul, calculatoarele, tabletele și telefoanele deoarece multe dintre acestea folosesc un soft prin care se sincronizează cu ora exactă stabilită la Paris. În momentul în care acest soft generează situații “aberante” multe dispozitive dau eroare.
Autoritățile americane cer eliminarea acestor secunde în plus, deoarece pot provoca haos în tranzacțiile electronice, însă reprezentanții Marii Britanii spun că dacă s-ar renunța la secundele suplimentare, s-ar putea pierde legătura dintre ora exactă și răsăritul și apusul Soarelui.
Această situație nu este fără precedent, de-a lungul timpului fiind adăugate mai multe secunde anilor. Acest lucru nu era unul îngrijorător deoarece economia mondială nu depindea chiar atât de mult de Internet și de tranzacțiile electronice, însă în prezent, modificările orei exacte pot afecta grav tranzacțiile electronice, informează B1.
Sursă foto hqwall.net.
