Skip to content
Politică

Fifor, întâlnire cu omologul canadian: Canada, susținător activ al României în NATO

cronicaromana.net

În perioada 22-24 septembrie, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, se află înt-o vizită oficială în Canada, unde s-a întâlnit cu omologul canadian, ministrul Harjit Singh Sajjan. Vizita lui Fifor se petrece cu ocazia Invictus Games Toronto 2017, însă discuțiile dintre cei doi demnitari nu s-au rezumat la acestea.

Discuțiile s-au axat și pe tendința ascendentă a relațiilor bilaterale, cooperarea militară înregistrând un progres, Canada fiind un susținător activ al inițiativelor promovate de România în cadrul NATO, potrivit unui comunicat de presă al MApN remis redacției PSnews.ro.

Ministrul Fifor a mulțumit omologului canadian pentru invitarea militarilor români la Jocurile Invictus și „pentru oportunitatea de a împărtăși aceleași valori, nu doar în teatrele de operații, ci și pe terenul de sport.” Mulțumirile nu s-au oprit aici, demnitarul român apreciind și sprijinul acordat României, „prin participarea la misiunile comune de poliție aeriană ale NATO, prezența militarilor canadieni în Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est și în cel al Brigăzii Multinaționale, în Unitatea NATO de Integrare a Fortelor, precum și la exercițiile multinaționale desfășurate pe teritoriul României și în Marea Neagră„.

Într-o notă comună, cei doi miniștrii „au subliniat importanța creșterii interoperabilității la nivelul NATO, precum și amplificarea cooperării dintre cele două armate, prin continuarea desfășurării exercițiilor de instruire în format bilateral şi multinațional.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *