Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în octombrie 2019, împrumuturi de la băncile comerciale de 3,995 miliarde de lei, din care 200 milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 3,3 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat, la care se poate adăuga suma de 495 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, potrivit economica.net.
Sumele sunt identice cu cele care au fost programate pentru luna septembrie şi vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
De asemenea, Finanţele au programat şi opt emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,3 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (495 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 100, 300, 400 şi 500 (cinci emisiuni).
