Skip to content
București

Firea A MINȚIT! DOVADA că Primăria S5 voia să construiască un patinoar în Parcul Romniceanu DOCUMENT EXCLUSIV

stirilekanald.ro

Primărița social-democrată a Bucureștiului – am numit-o pe Gabriela Firea – minte (fie din pricina unei eventuale dezinformări pe linie de partid, fie în deplină cunoștință de cauză) atunci când susține public că edilul PSD al Sectorului 5, Daniel Florea, nu a intenționat niciodată să amplaseze un patinoar în Parcul Romniceanu, aflat într-o zonă protejată. 

PSnews.ro vă prezintă, în exclusivitate, dovada incontestabilă: hotărârea numărul 41 emisă de către Consiliul Local al Sectorului 5 în data de 10 aprilie 2017, prin intermediul căreia primarul Daniel Florea (semnatar și parafator al documentului) aproba „utilizarea excedentului bugetar aferent anului 2017 pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare”Potrivit anexelor hotărârii, pe care le publicăm în facsimil, Daniel Florea pregătea alocări bugetare mai mult decât exagerate – 10 milioane de euro – pentru amplasarea a nu mai puțin de cinci patinoare pe raza Sectorului 5, în parcurile Sebastian, Pecineaga, Romniceanu, Humulești și Ferentari Mare. Doar „patinoarul” Romniceanu era estimat, încă din luna aprilie, la exorbitanta sumă de 1, 2 milioane de euro.

Manevră cu înscrisuri pentru păstrarea excedentului SC Economat SA

În realitate, la momentul respectiv, Daniel Florea căuta modalități administrative pentru a păstra la bugetul Primăriei Sector 5 un excedent financiar considerabil provenit de la SC Economat SA, fiindcă, dacă vor fi blocate în trezorerie până anul viitor, sumele realocate se vor diminua simțitor în raport cu cifrele actuale, din cauza urmărilor generate de așa-zisa „revoluție fiscală”. Drept urmare, anexele hotărârii 41 pregăteau „cheltuieli de investiții defalcate pe categorii de bunuri, repartizate pentru capitolul SC Economat SA”totalul investițiilor fiind estimat la 60,1 milioane de (60.100 mii) de lei, ceea ce reprezintă echivalentul a 13 milioane de euro.

5 patinoare – 10 milioane de euro!

Dubios este că, potrivit anexelor hotărârii 41, primarul Daniel Florea (a cărui semnătură apare pe ștampila Consiliului Local al Sectorului 5) prevedea alocarea faraonicei sume de 46,162 milioane de lei – echivalentul a nu mai puțin de 10 milioane de euro! – doar pentru amplasarea a cinci patinoare de cartier, în timp ce restul fondurilor (numai 3 milioane de euro!) erau destinate (scriptic) școlilor și străzilor de pe raza sectorului. Așadar, în virtutea propriilor estimări uluitoare, Daniel Florea pregătea tocarea de sume astronomice, după cum urmează:

  • Patinoar parc Sebastian: 13,09 milioane de lei (2, 8 milioane deeuro);
  • Patinoar parc Pecineaga: 5,826 milioane de lei (1, 2 milioane de euro);
  • Patinoar parc Romniceanu: 5,825 milioane lei (1, 2 milioane euro);
  • Patinoar parc Humulești13,09 milioane lei (2, 8 milioane euro);
  • Patinoar parc Ferentari Mare: 8,33 milioane lei (1, 8 milioane euro).

Costul total al tuturor acestor lucrări era estimat la 46,162 milioane lei, ceea ce reprezintă echivalentul a 10 milioane de euro!

Cine a mințit primul? 

Având în vedere documentul oficial emis de către Consiliul Local al Sectorului 5, este evident că primarul Gabriela Firea nu mai poate susține că Daniel Florea nu a intenționat niciodată să amplaseze un patinoar în Parcul Romniceanu. O contrazice în mod categoric hotărârea semnată chiar de Florea, cel despre care Firea a susținut miercuri, într-o conferință de presă, că nu ar fi nutrit niciodată un astfel de proiect. Desigur: există și posibilitatea ca primarul Capitalei să fi fost dezinformat de către Florea, care a „uitat” să-i povestească despre hotărârea numărul 41. 

„Soluțiile” lui Florea

În realitate, având în vedere exagerările alocărilor bugetare din document, este mai mult decât evident că în aprilie 2017 Daniel Florea căuta „soluții” administrative pentru a păstra la bugetul primăriei sumele aferente excedentului SC Economat SA. Una dintre acestea a fost emiterea hotărârii 41, care anunța oficial intenția unor investiții umflate cu pompa. Prin chiar elaborarea sa, documentul echivala la momentul respectiv cu o „dovadă” administrativă că Florea se pregătea să de un ordin de începere a lucrărilor. Totuși: să nu uităm că, potrivit normelor legale, sunt interzise investițiile în zone al căror statut juridic nu este clarificat, iar parcurile Sebastian și Pecineaga fac în prezent obiectul unor cereri de retrocedare în instanță.

Firea acuză „dezinformarea”

Miercuri, cu prilejul unui conferințe, Gabriela Firea a susținut că informațiile referitoare la amplasarea unui patinoar în Parcul Romniceanu sunt „o dezinformare”, în zonă efectuându-se lucrări de desființare a unor elemente de joacă și mobilier urban avariate.

„Mi s-au dat toate asigurările necesare și pot să vi le transmit că, contrar celor afirmate în mass-media de către o asociație și președintele acesteia, nu se construiește pe spațiul verde în Parcul Romniceanu niciun patinoar, nici pe spațiul verde și nici pentru o altă zonă. Este o dezinformare, nu ar fi prima pe care o face această asociație și ne rezervăm dreptul să ne apărăm în instanță împotriva acestei maniere de a comunica informații toxice, informații neadevărate”, a declarat Firea, citată de Digi24.ro.

Asigurări și explicații

„Subliniez faptul că, potrivit hotărârii de Consiliu General nr. 160/2001, parcul Romniceanu se află în administrarea Primăriei Sector 5, iar din partea domnului primar – care de asemenea va comunica şi el public pe acest subiect – am fost asiguraţi că nu se amenajează niciun patinoar, ci lucrările care se desfăşoară în această perioadă se referă la desfiinţarea unor elemente de joacă şi de mobilier urban care sunt avariate, deteriorate şi care puneau în pericol siguranţa copiilor. Aceste lucrări sunt realizate de o societate a Consiliului Local al Sectorului 5: SC Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA. Aceste lucrări de punere în siguranţă s-au făcut după o sesizare a Oficiului de Protecţie a Consumatorului”, a mai spus Gabriela Firea.

Plângere la Poliția Capitalei

Vă amintim că pe 25 decembrie preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România (filiala Bucureşti), Şerban Sturdza, a susţinut, într-o scrisoare deschisă adresată primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, că în Parcul Romniceanu, aflat într-o zonă protejată, s-a amenajat, fără aprobările necesare şi legale, un patinoar. Sturdza a anunţat că a depus o sesizare în acest sens la Poliţia Capitalei.

DETALII AICI: „De Crăciun, ca mafioții!” Firea stă pe jar. Șeful arhitecților bucureșteni s-a dus la Poliție

Contactat de PSnews.ro pentru un punct de vedere, primarul Daniel Florea nu a răspuns până la publicarea acestui articol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *