Skip to content
Politică

Firea îi aduce osanale lui Tudose. Se pregătește și cântarea Prohodului EXCLUSIV

Facebook/Gabriela Firea

Gabriela Firea pare să îndeplinească rolul barometrului care anunță eventualele semne de furtună între șeful de partid, Liviu Dragnea și orice  vremelnic ocupant al poziției de șef al guvernului PSD ALDE.

De prognoza dictată de încruntările și tonul Gabrielei Firea s-a bucurat și fostul premier Sorin Grindeanu, iar acum i-a venit rândul lui Mihai Tudose.

Cerberul lui Dragnea

Câinele credincios al președintelui PSD, Gabriela Firea reprezintă cel mai bun reper în privința relațiilor existente între biroul președintelui Camerei Deputaților și Palatul Victoria. Firea, un instrument de măsură al obedienței premierilor numiți de Dragnea scoate perfect în evidență cât de mult sunt dispuși aceștia să se plece în fața șefului PSD.

Nu întotdeauna nimerește discursul laudativ cel mai potrivit cu evoluția ulterioară a relațiilor, așa cum s-a întâmplat și în cazul lui Sorin Grindeanu, unde o declarație făcută de Firea în luna februarie pare să frizeze absurdul dacă este să ne raportăm la evenimentele politice survenite4 luni mai târziu.

„Și dacă, prin absurd, Guvernul PSD-ALDE, condus de domnul Grindeanu, va fi remaniat în Parlament, la solicitarea președintelui țării, prin discursul de azi (07 februarie -n.r.), asta nu va rezolva sub niciun fel criza între instituții decât pentru moment, deoarece președintele țării nu se va opri aici și, practic, planul este ca programul de guvernare al PSD-ALDE să nu fie pus în aplicare, pentru că este un program foarte bun, care va duce la dezvoltarea țării și la mai bine pentru fiecare român în parte.

Deci, este, din punctul meu de vedere, și vorbesc ca vicepreședinte PSD acum, o capcană, o cursă întinsă de președintele țării, sub pretextul primenirii guvernului, care pasămite a făcut o eroare, deși a îndreptat-o. Domnia sa nu vrea să țină cont de această situație, de această actualitate și lasă lucrurile în matca tensiunii dintre instituții”, se plângea Gabriela Firea, în direct la Antena3, conform Agerpres.

La patru luni după ce ieșea la rampă ca să-l salveze pe Grindeanu, Firea se număra printre cei care cereau cu îndârjire capul premierului PSD. Motivul: premierul nu se se mai consultă atât de des cu Liviu Dragnea, iar comunicarea dintre Primăria București și diverse ministere se lovea de un zid.

În fine, pericolul invocat în februarie de Gabriela Firea a ajuns să se petreacă, dar la o intensitate mai mare, PSD fiind nevoit să își demită propriul guvern, la voința lui Dragnea și cererea lui Firea.

Tudose, iată ce te așteaptă!

Șirul osanalelelor direcționate dinspre Primăria București către Palatul Victoria, Firea ridicând un adevărat soclu de laude sub tălpile lui Mihai Tudose, pentru câteva promisiuni făcute de acesta la solicitările primarului general al Capitalei.

„A fost o întâlnire de bun augur în cadrul careia am trecut în revistă cele mai importante proiecte pe care Primăria Capitalei trebuie să le implementeze cu sprijin guvernamental”, a ținut să anunțe Firea, după prima ședință față în față cu Mihai Tudose, petrecută miercuri, 05 iulie.

Cât va mai dura până când Firea îi va trage scaunul de sub picioare lui Tudose? Nu foarte mult, după cum arată contrele dintre Dragnea și noul său premier. Cei doi nu se înțeleg încă asupra menținerii sau înlocuirii lui Bogdan Stan, șeful ANAF, Tudose dorind să se debaraseze de acesta, ca urmare a reducerii gradului de colectare la bugetul de stat în primul semestru al acestui an, în vreme ce Dragnea a insistat pentru păstrarea lui în funcție.

O altă chestiune pe care nervii celor doi tind să se întindă la maxim este legată de modifcările fiscale introduse în noul program de guvernare, premierul Tudose optând pentru o serie de simulări a efectelor acestora făcute de specialiștii din Ministerul Finanțelor, după ce Liviu Dragnea i-a vârât pe gât un program de guvernare modificat și cu măsuri halucinante reclamate de corpul profesional al consultanților fiscali, de antreprenori și sindicate deopotrivă.

Ce i se va imputa premierului Tudose reprezintă încă un mister, dar nu poate să fie departe de scenariul Grindeanu: o trădare monstruoasă în interiorul partidului, nerespectarea programului de guvernare și încercarea de a revendica puterea în PSD, după ce aceasta a fost confiscată în nume propriu de baronul de Teleorman, Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *