Skip to content
Politică

Firea: Politica, în special dacă poate scinda popoarele între ele, nu are ce căuta în sport. În fotbal, ca în toate celelalte competiţii, e nevoie de fairplay

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a preciza tcă politica nu are ce căuta în sport, iar în fotbal, la fel ca în toate celelalte competiţii este nevoie de fairplay. Ea a salutat decizia UEFA de a respinge solicitarea Federaţiei Maghiare de Fotbal ca la meciuri să apară steagul Ungariei Mari.

„Salut decizia UEFA de a respinge solicitarea Federaţiei Maghiare de Fotbal ca la meciuri să apară steagul Ungariei Mari. E de apreciat şi reacţia rapidă a Federaţiei Române de Fotbal, membră a UEFA, care se împotriveşte total afişării unor simboluri care pot duce la violenţe pe stadioane. Steagul Ungariei Mari, care include o parte a României, este un simbol revizionist şi nu are ce căuta pe stadioane, la meciurile organizate la nivel European. Este doar un potenţial motiv de incitare la ură şi violenţă”, a scris Gabriela Firea, miercuri pe Facebook.

Ea a mai spus că „politica, în special dacă poate scinda popoarele între ele, nu are ce căuta în sport”.

„În fotbal, ca în toate celelalte competiţii, e nevoie de fairplay, adică respect faţă de adversar şi de ţara din care el provine”, a completat ministrul Familiei.

Federaţia Română de Fotbal (FRF) precizează, într-un comunicat postat miercuri, pe site-ul oficial, că UEFA nu a autorizat şi nu va autoriza afişarea simbolurilor menţionate de Federaţia Maghiară de Fotbal la meciurile organizate la nivel european. Reacţia vine după ce federaţia maghiară a anunţat că UEFA şi FARE ar fi fost de acord ca la meciurile echipei naţionale să poată fi afişate bannere reprezentând Ungaria istorică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *