Senatorul Gabriela Firea (purtătorul de cuvânt al PSD) recunoaşte: Partidul Social Democrat testează nume sonore (inclusiv ale unor foşti miniştri) ce pot fi lansate în cursa pentru Primăria Capitalei.
Prezentă, vineri după-amiază, în studioul Antena 3, Gabriela Firea a enumerat câţiva social-democraţi celebri testaţi de partid atât pentru Primăria Generală, cât şi pentru primăriile de sectoare.
În acest sens, purtătorul de cuvânt i-a menţionat pe Eugen Teodorovici (fost ministru de Finanţe), Şerban Nicolae (senator de Mehedinţi şi, în 2015, contracandidat al lui Liviu Dragnea pentru preşedinţia PSD), Nicolae Bănicioiu (ex-ministru al Sănătăţii) şi Ionuţ Vulpescu (deţinătorul portofoliului Culturii în ultimul guvern Victor Ponta).
Astfel, Gabriela Firea confirmă informaţiile obţinute, recent, de PSnews.ro privind includerea printre posibilii candidaţi a senatorului Eugen Teodorovici.
În acelaşi context, Firea a dat asigurări că rămâne în vigoare protocolul PSD-UNPR chiar şi după demisia lui Gabriel Oprea de la conducerea partidului pe care l-a fondat, pentru că respectivul acord a fost semnat între partide, nu între preşedinţii formaţiunilor politice.
Totuşi, continuă negocierile purtate de PSD atât cu UNPR, cât şi cu ALDE în perspectiva alegerilor locale, a mai spus Gabriela Firea, care, însă, a evitat să dea un termen pentru finalizarea lor.
