Skip to content
Cultura

Florian Bichir, lansare de carte la Bookfest: ”Sever Bocu (1874-1951). O viaţă – un ideal – un destin”

Facebook/Florian Bichir

Istoricul Florian Bichir, cercetător științific al Academiei Române și membru al Comisiei Române de Istorie Militară, lansează duminică, la ora 12.00, în cadrul târgului Bookfest 2022 de la Romexpo, volumul ”Sever Bocu (1874-1951). O viaţă – un ideal – un destin”, scris împreună cu directorul Muzeului Vrancei, Horia Dumitrescu.

Sever Bocu a fost un politician român, economist, ziarist, redactor la ziarul „Tribuna” din Arad, unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior Partidul Național Țărănesc, deputat reprezentant al Banatului, apoi ministru în guvernul lui Iuliu Maniu.

În 1917, a editat pentru prizonierii de război români din lagăre un ziar numit „România Mare”. După Primul Război Mondial a devenit unul dintre fruntașii Partidului Național Român, ulterior ai Partidului Național Țărănesc, potrivit Wikipedia. A fost președintele organizației din județul Timiș-Torontal a PNȚ.

În 1921 a fost ales deputat din partea acestui partid. „Directoratul Banatului” s-a aflat sub conducerea sa, fiind numit, în anul 1929, în fruntea Directoratului Ministerial VII Teritorial cu sediul la Timișoara. La alegerile din 1946 a fost ales, pentru ultima oară, deputat de Timiș-Torontal. Însă autoritățile comuniste de la București și ocupantul sovietic n-au mai permis deputaților Partidului Național Țărănesc participarea la lucrările Camerei.

Arestat la 5/6 mai 1950, Noaptea demnitarilor, ca lacheu al claselor exploatatoare din regimul burghezo-moșieresc. Este torturat de anchetatori și încetează din viață în data de 21 ianuarie 1951, în închisoarea Sighet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *