Dacă la cheltuielile cu salariile bugetarilor se mai adaugă încă 101 miliarde de lei, daţi pe asistență socială, atunci aproape 70% din veniturile totale ale statului român sunt cheltuiţi pe asistentă socială şi salarii, a precizat senatorul PNL, Florin Cîţu, într-o intervenţie televizată la B1 TV.
Afirmaţiile lui Florin Cîțu au venit după ce, duminică, într-o postare de pe Facebook, precizase că 32.6% din veniturile totale ale României se duc doar pe salariile bugetarilor. România având, astfel, cel mai mare buget dedicat salariilor bugetarilor din Uniunea Europeană.
„În acest moment, în sectorul privat, un salariul mediu net este de aproximativ 500 de euro, în timp ce în administraţia publică este de aproape 1.000 de euro.”
„Eu nu cred că este normal ca oameni care câştigă 500 de euro să plătească taxe ca să plătească salariile unora care câştigă 1.000 de euro. Mai ales atunci când ştim că în sectorul bugetar sunt Vâlcov, Dăncilă, fiul lui Dăncilă, amanta lui Vâlcov etc. Oamenii aceştia câştigă cu mult peste media celor din sectorul privat şi nu merită”, a spus Cîţu, citat de b1.ro.
Ca exemplu concret, el a vorbit de funcţia de secretar de stat din Ministerul Finanţelor Publice, care, pe lângă un salariu foarte mare, ar beneficia şi de sume chiar şi mai mari provenite din diverse consilii de admnistrații.
„Un secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice câştigă 78.000 de lei anual, indemnizaţie salariu de secretar de stat, şi mai câştigă 400.000 de lei din sinecuri. (…) Este plasat în tot felul de consilii de admnistrație. Preşedinţii de bănci de stat câştigă dublu faţă de preşedinţii de bănci private. Deci nu se poate aşa ceva.
Dacă mai adăugăm la aceste cifre încă 101 miliarde de lei, asistența socială, ne dăm seama că aproape 70% din veniturile totale merg către asistență socială şi salarii. Total ineficient!”.
Confruntat cu faptul că, până la urmă, şi bugetarii plătesc taxe şi impozite, senatorul PNL a precizat că, de fapt, ar fi vorba de un sistem de genul jocului piramidal Caritas, din anii 90′, care a lăsat mii de oameni fără economii.
„Grindeanu a fost primul care a recunoscut că soluţia creşterii salariului minim a fost introdusă pentru a creşte venturile la buget, ca să se susţină salariile din sistemul public, deci este un fel de sistem Caritas. Fără să redirecţionezi banii către investiţii, nu faci nimic”.
Ce soluţii a sugerat senatorul PNL pentru rezolvarea situaţiei
Investiţii – „În loc să folosim banii din taxe şi impozite pentru a ne asigura că economia se vă dezvolta pe viitor, o soluţie ar fi invesţiile. Banii celor din sectorul privat ori rămân la ei, şi-i plătesc aceştia cum vor. Şi asta e una dintre soluţiile pe care noi vrem să o introducem. Ori sunt redirecţionaţi către bugetul de investiţii. Nu către salariile bugetarilor, către un aparat supradimensionat, cu majoritate dintre ei oameni incompetenţi şi care nu au ce căuta acolo„;
Scăderea taxelor – Florin Cîţu a sugerat şi scăderea taxelor „pentru că cei din sectorul privat să plătească mai puţin”;
Reformarea sistemului administrativ – „Eu nu spun că mulţi dintre cei din sistemul bugetar nu-şi merita aceste salarii. Dar nu toţi. Şi de aceea trebuie făcută această reforma în administraţie, despre care toată lumea vorbeşte de ani de zile, dar pe care nimeni nu o face. Nimeni nu are curajul să vină, să spună că în sectorul bugetar trebuie să se pună clar oameni competenţi, şi atât„.
