Florin Jianu, președintele Consiliului IMM-urilor, a declarat după întâlnirea cu premierul Florin Cîțu privind PNRR, că a solicitat crearea unui nou program pentru start-up-uri: “E o primă întâlnire, ușor cam târzie această întâlnire. Mulțumim lui Marcel Ciolacu pentru această întâlnire și pentru invitația pentru partenerii ociali.
Am obținut promisiunea din partea prim-ministrului că în PNRR se va regăsi un nou program pentru startup-uri. Am ridicat acea problemă a unui mecanism de implementare care să ne includă pe toți. La urma urmei, acest PNRR este al României, să includă și Guvernul, și prtenerii sociali.
E o primă întâlnire și ele trebuie să continue pe repede înainte pentru că așa cum arată calendarul, miercuri va trebui să fie ratificat PNRR. Am cerut să existe din nou un fond pentru startup-uri, un program care să susțină tehnologia, digitalizarea, dar avem nevoie de sânge proaspăt în economie. E o perioadă foarte dificilă, am intrat pe o pantă descendentă în care vedem cum măsură după măsură acestea se închid.
Acest lucru am cerut prim-ministrului. Am cerut să existe o implicare mult mai consistentă a instituțiilor financiare românești“, a spus Florin Jianu.
