Skip to content
Politică

VIDEO Florin Roman anunță că PNL a votat proiectul de lege care prevede impozitarea suplimentară a companiilor din energie

Facebook

Liberalul Florin Roman anunță că PNL a votat proiectul de lege care prevede impozitarea suplimentară a companiilor din energie.

„Partidul Național Liberal a votat astăzi proiectul de lege care prevede impozitarea suplimentară a companiilor din energie, întrucât urmare a publicării în Monitorul Oficial, această lege aduce sute de milioane de euro la bugetul României, din care 300 de milioane de euro provin din impozitarea profitului record obținut anul trecut de compania OMV, de exemplu. Vreau să mai fac precizarea că necesitatea și urgența acestei legi este dată de faptul că Legea prevede termenul de depunere a declarațiilor fiscale – ori în lipsa unei astfel de legi, nu exista cadru legal pentru ca aceste companii din energie să poată achita această sumă, iar România risca să piardă încasări de sute de milioane de euro.

Vreau să mai fac o precizare în cazul companiei amintite, suma de plată de circa 300 de milioane de euro, este aceeași ca și în prima variantă a legii care a fost votată de Parlament și pentru care președintele a cerut reexaminare. O altă modificare importantă scoasă în spațiul public a fost, sau altă acuză din spațiul public, a fost cea referitoare la Black Sea Oil. Practic, opoziția a reclamat faptul că această companie a fost exceptată de la plata taxei de solidaritate”, a declarat Florin Roman.

„Și aici vreau să fac următoarea precizare: în perioada de referință, compania respectivă nu a desfășurat activități de producție, iar taxa se aplică pentru ceea ce se produce. În perioada de referință, compania respectivă avea în derulare un amplu proces de investiții și, repet, nu producție. Iar ultimul lucru pe care aș dori să-l comunic din partea Partidului Național Liberal pe acest subiect este că, repet, neadoptarea în regim de urgență a acestei legi, reexaminată la cererea președintelui, ar fi văduvit bugetul României de încasarea, în următoarea perioadă, a câtorva sute de milioane de euro”, a mai spus acesta.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *