Skip to content
Internațional

FMI acordă Ucrainei o finanțare de urgență de 1,3 miliarde de dolari

Facebook

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va debloca 1,3 miliarde de dolari în finanţare de urgenţă pentru Ucraina prin noul său instrument de ajutorare pentru a face faţă şocurilor alimentare, a anunţat vineri instituţia într-un comunicat, notează AFP.

Acest nouă finanţare vizează „susţinerea Ucrainei în faţa nevoilor sale urgente în ceea ce priveşte balanţa de plăţi”, dar şi „să joace un rol catalizator pentru viitorul sprijin financiar din partea donatorilor şi creditorilor Ucrainei”, a explicat FMI.

Amploarea şi intensitatea războiului lansat de Rusia împotriva Ucrainei în urmă cu mai bine de şapte luni a provocat suferinţe umane considerabile şi a lovit puternic economia ucraineană„, a estimat instituţia în comunicatul său, adăugând: „PIB-ul este aşteptat să scadă cu 35% în 2022 comparativ cu 2021, iar nevoile de finanţare rămân foarte importante„.

Pe de altă parte, Fondul a subliniat „meritul autorităţilor pentru că au reuşit să menţină stabilitatea macroeconomică a ţării în aceste circumstanţe extrem de dificile”.

La sfârşitul lui septembrie, Banca Mondială a acordat, de asemenea, un sprijin suplimentar de 530 de milioane de dolari pentru „a face faţă nevoilor urgente cauzate de invazia rusă”, ridicând ajutorul total acordat de instituţie la 13 miliarde de dolari de la începutul conflictului, notează Agerpres.

La rândul său, Congresul american a votat o nouă tranşă de ajutor de 12,3 miliarde de dolari, dintre care 3,7 miliarde de dolari pentru echipamente militare, ridicând efortul total american la 65 de miliarde de dolari de la lansarea invaziei ruse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *