Skip to content
Politică

FMI avertizează: salariul minim a crescut prea mult şi prea repede

Fondul Monetar Internaţional avertizează că majorarea salariului minim pe economie ar putea duce la dezechilibre, dacă nu este urmată de creşterea productivităţii. Peste două milioane de români din sectorul privat şi de stat sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, care a crescut la 1.250 de lei de la 1 mai.

Majorarea salariului minim mult peste creșterea productivității muncii ar putea face mai mult rău decât bine în România, arată experții Fondului Monetar Internațional (FMI) într-un raport elaborat în urma consultărilor cu România în baza Articolului IV din Statutul FMI.

În context, echipa FMI recomandă ca ritmul majorării salariului minim în viitor să fie moderat și să echilibreze argumentele sociale cu sporirea competitivității, a productivității și a perspectivelor de muncă. Ar fi util să se înființeze un comitet de experți pentru piața forței de muncă și periodic să se reevalueze impactul politicilor din domeniul forței de muncă, inclusiv salariile minime, susțin experții instituției financiare internaționale, potrivit romaniatv.net.

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut la 1.250 de lei de la 1 mai 2016, pentru un program complet de lucru de 8 ore pe zi.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *