Psnews.ro vă prezintă, în rândurile ce urmează, cele mai recente evoluții din interiorul coaliției de guvernare.
Vestea că 4 deputați au decis să părăsească barca pe care Liviu Dragnea o conduce într-un mod autoritar – așa cum multe voci PSD-iste acuză la diverse întâlnoro private – a căzut ca un trăsnet pentru liderul social-democraților, care potrivit surselor noastre, a început încă de la primele ore să poarte negocieri intense cu câțiva parlamentari PMP.
Motivul? Simplu: prin plecarea celor 4 deputați PSD din partid către formațiunea politică la conducerea căreia se află Victor Ponta, PSD și ALDE au rămas fără majoritate în Camera Deputaților, lipsindu-le în acest moment două voturi pentru a nu depinde de alte partide.
Mai exact: împreună, cele două partide parlamentare (PSD – 144 deputați și ALDE – 19 deputați) au acum 163 de deputați, în timp ce majoritatea de jumătate plus unu din Camera Deputaților, necesară pentru trecerea unor legi organice și pentru cvorum de vot final este de 165 de voturi.
PSD-ALDE, la mâna UDMR-iștilor
Însă, amintim că nu rareori, multe proiecte au fost votate de către UDMR (21 de deputați), cot la cot cu cele două formațiuni politice, astfel că, așa cum se prezintă situația, PSD și ALDE se află acum la mâna UDMR-iștilor, situație deloc confortabilă pentru liderul PSD, așa cum au precizat surse social-democratice, în exclusivitate pentru Psnews.ro.
