Skip to content
Politică

Focul Volkswagen continuă să ardă. Premierul britanic este scandalizat

Focul Volkswagen continuă să ardă. Premierul britanic, David Cameron, este scandalizat.

Prim-ministrul Marii Britanii susţine că gigantul german a greşit când a încălcat reglementările ce vizează poluarea. În aceste condiţii, Marea Britanie ar putea revizui sistemul acordării de subvenţii pentru motoarele diesel, scrie b1.ro.

„Grupul Volkswagen a greşit încălcând reglementările poluante. Nu putem exclude posibilitatea reexaminării acordării subvenţiilor pentru motoare diesel”, a declarat Cameron într-un interviu pentru publicaţia The Sunday Telegraph.

Autorităţile britanice au introdus, în urmă cu 14 ani, taxe mai mici pentru maşinile cu motoare diesel înmatriculate în Marea Britanie, sub argumentul că poluează mai puţin. Eliminarea acestor facilităţi ar avea un impact major asupra industriei auto.

Săptămâna trecută, Volkswagen a anunţat că aproximativ 11 milioane de automobile ale grupului, la nivel mondial, sunt afectate de scandalul emisiilor poluante, izbucnit după ce Agenţia americană pentru Protecţia Mediului a acuzat VW că a instalat sisteme speciale pe unele autoturisme diesel pentru a evita standardele federale din SUA în materie de emisii.

Reprezentanții Volkswagen au admis că au fost instalate dispozitive care păcălesc sistemele de măsurare a noxelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *