Dreapta pare că a început să-şi bată capul cu unificarea ei în timp util. Scopul: formarea unui zid împotriva tăvălugului pesedist chiar la prima confruntare electorală, alegerile europarlamentare.
După ordinul pe unitate dat de Klaus Iohannis liberalilor, formaţiunile de dreapta au o şansă să se adune. Cum şi în ce formă, rămâne de văzut. Date fiind însă marile orgolii politice dâmboviţene (dezvoltate îndeobşte invers proprorţional cu performanţele electorale demonstrate), cel mai potrivit model este cel al defunctei CDR. Respectiv o alianţă care, pe lângă o conducere colectivă, permite fiecărei formaţiuni membre să-şi păstreze propria formulă de conducere.
Chiar şi în această formulă generoasă cu funcţiile de mari şefi, negocierile vor fi îndelungi şi grele. Şi mai rău, acum nu va mai fi niciun Corneliu Coposu capabil să-i convingă şi pe cei mai îndărătnici şi suficient de înţelept cât să lase de la el cu gândul fixat pe scopul urmărit: unificarea dreptei în faţa unui PSD mai agresiv şi mai lipsit de măsură ca oricând.
„Drepţii” naţiei nu se vor confrunta însă doar cu propriile frustrări, interese şi orgolii ci şi cu o galerie deja setată să bage beţe în roatele viitoarei coaliţii/alianţe.
Galerie care spune de exemplu că formaţiunile anti-PSD nu pot candida unite la viitoarele europarlamentare din cauză că fac parte din familii europene diferite.
Opinie contrazisă însă de liderul PMP Eugen Tomac, care aminteşte, corect, că PNL şi PMP sunt rude bune în PPE iar USR nu este încă afiliat la nicio familie europeană, deci e loc destul de negocieri şi înţelegeri.
Cioloş poate păgubi dreapta încă o dată
Deşi nimeni nu recunoaşte public (din cauza imaginii bune de care încă se bucură fostul premier tehnocrat în ochii unei părţi a societăţii civile), Dacian Cioloş ar putea fi cel mai ascuţit cui bătut în talpa viitoarei alianţe de dreapta.
Şi asta pentru că deşi Cioloş este, deocamdată cel puţin, pe persoană fizică în politică (partidul său nu are încă girul tribunalului), toată lumea se aşteaptă să ridice pretenţii mari. Pe de altă parte, să nu uităm că Cioloş stă în gâtul liberalilor şi al multor userişti după urâta figură pe care a făcut-o întregii Opoziţii la alegerile parlamentare din 2016. Nu în ultimul rând, Dacian Cioloş este şi puternic atras de mirajul Cotroceniului. Iar cum Iohannis a anunţat deja că va candida pentru un al doilea mandat, visele prezidenţiale ale lui Cioloş pot duce la accentuarea dezbinării dreptei, în niciun caz la unificarea ei.
Tras linie şi adunat, rezultă că şansele înfiripării unei alianţe de dreapta în timp util sunt direct proprorţionale cu intensitatea dorinţei de a-i face cu adevărat felul PSD-ului şi cu capacitatea liderilor partidelor în cauză de a-şi domoli orgoliile şi limita pretenţiile.
Dacă într-adevăr îşi doresc să trimită PSD în opoziţie, PNL, PMP, USR – alături eventual de organizaţii civice, aşa cum era şi în CDR – se vor uni şi vor înfrunta în bloc PSD-ul la alegeri. Dacă nu, nu.
