Un fost baron PNL a avut, vineri seara, o întâlnire cu co-preşedinţii partidului, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, imediat după ce, cu o zi înainte, fusese eliberat din arestul la domiciliu.
Este vorba despre Cristian Adomniţei, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, relatează vestea.net.
El a provocat nedumerire în rândurile liberalilor prezenţi la întâlnirea regională de la Pensiunea Balad’Or.
Joi, Adomniţei a beneficiat de schimbarea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar. Sentinţa a fost pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.
Adomniţei a avut şi o intervenţie în şedinţa cu liderii regionali PNL din Nord-Estul Moldovei, confirmată de co-preşedintele PNL Neamţ, Alexandru Drăgan: “Expunerea domnului Adomniţei a fost una scurtă, cu referire concretă la situaţia de la Iaşi şi la situaţia sa. A anunţat că nu va mai candida şi că PNL trebuie să găsească soluţii alternative la Iaşi”.
