Adrian Toni Neacsu, fost judecator si membru al CSM, a fost condamnat definitiv luni de Inalta Curte de Casatie si Justitie la un an inchisoare cu suspendare, pentru savarsirea infractiunilor de participatie improprie la infractiunea de abuz in serviciu, fals intelectual, participatie improprie la infractiunea de uz de fals si fals in inscrisuri sub semnatura privata. De asemenea, Toni Neacsu a fost obligat sa plateasca 13.136 lei catre Consiliul Superior al Magistraturii, notează hotnews.ro.
In acelasi dosar, Angel-Gabriel Rosca, soferul lui Toni Neacsu, a primit tot un an inchisoare cu suspendare, cei doi avand de achitat si cate 6.000 lei cheltuieli judiciare catre statul roman.
Toni Neacsu a fost trimis in judecata de DNA in aprilie 2013, el fiind acuzat ca, in perioada iulie – decembrie 2012, in calitate de membru CSM, a incasat nejustificat de la CSM suma de aproximativ 67.000 lei, reprezentand venituri din salarii si asociate (din care diurna de detasare in suma de peste 13.000 lei), aferente unui numar de 48 de zile in care a absentat nemotivat de la serviciu.
DNA sustine ca magistratul a beneficiat de plata integrala a acestor drepturi de natura salariala si asociate pe baza a 10 documente justificative falsificate de inculpat – foi colective de prezenta si cereri pentru plata cheltuielilor de diurna de detasare.
