Un fost ministru de Finanțe lansează critici extrem de dure la adresa prim-ministrului Victor Ponta, prin intermediul unui comunicat de presă.
Este vorba de fostul ministru al Finanțelor, Gheorghe Ialomițeanu. Acesta l-a criticat pe premier, declarând că „a devenit deranjant modul în care Victor Ponta, fie de la Guvern, fie de pe facebook sau din străinătate minte că economia crește sănătos și se laudă că are excendent bugetar, deși încasările bugetare realizate sunt mai mici cu peste 3 miliarde față de cele programate prin Legea bugetului”.
În același timp, fostul ministru l-a comparat pe Ponta cu premierul grec, Alexis Tsipras: „furatul propriei căciuli poate să-i aducă și lui, ca și lui Tsipras, premiul de iresponsabilul Europei”.
Redăm comunicatul de presă integral:
„Guvernul Ponta vrea să-l bată pe Tsipras la gestiunea defectuoasă a finanțelor publice
A devenit deranjant modul în care Victor Ponta, fie de la Guvern, fie de pe facebook sau din străinătate minte că economia crește sănătos și se laudă că are excendent bugetar, deși încasările bugetare realizate sunt mai mici cu peste 3 miliarde față de cele programate prin Legea bugetului.
Această contraperformanță este cu atât mai condamnabilă cu cât Guvernul Ponta a redus de la un an la altul țintele de colectare a veniturilor bugetare la puțin peste 31% din PIB, cu peste 2% din PIB mai puțin decât în anul 2011. Victor Ponta ar trebui să știe că manipularea cifrelor nu ține nici de foame și nici nu conduce la o creștere economică sănătoasă. Mai mult, minciuna nu-i păcălește nici pe investitori, nici pe finanțatori, ci furatul propriei căciuli poate să-i aducă și lui, ca și lui Tsipras, premiul de iresponsabilul Europei.
Excedentul clamat de Victor Ponta vine ca urmare a urmare a politicii păguboase practicate în ultimii ani de acesta și care constă în ‘încuie frigiderul și nu mânca, dacă vrei să-l ai plin în continuare’. În termeni de politică bugetară, Victor Ponta a obținut un deficit bugetar pe seama sacrificării constante a investițiilor publice și a incompetenței vădite în atragerea fondurilor europene nerambursabile.
Cât de iresponsabil trebuie să fii să nu îți dorești la buget bani gratuiți? Execuția bugetară pe primele 6 luni ale anului 2015 ne arată cu subiect și predicat că Victor Ponta nu a mișcat un deget pentru modernizarea României nici în 2015, iar acest lucru nu i se trage de la picior, ci de la faptul că nu înțelege nici după trei ani cum funcționează economia.
Astfel, față de 11,3 miliarde lei programate pentru cheltuieli de capital, Guvernul nu a utilizat decât 4,2 miliarde lei, iar în privința proiectelor cu finanțare europeană, din minciună celor 12,4 miliarde alocați și promiși pe primul semestru, a ieșit la suprafață adevărul, adică mai puțin de jumătate, doar 5,5 miliarde lei. Neutilizarea fondurilor europene din exercițiul financiar care se încheie în acest an poate fi calificată, fără riscuri, drept condamnarea societății românești la subdezvoltare și sărăcie.
Cât despre fondurile disponibile din noul exercițiu bugetar, trebuie să recunoaștem că Victor Ponta nici nu s-a străduit să mintă că va absorbi ceva, cifrele vorbind de la sine, adică puțin peste 400 milioane lei. Este trist că Victor Ponta se așteaptă ca românii să-l mai și laude pentru faptul că România va pierde câteva miliarde de euro din fondurile europene gratuite, deși în 2012 spunea că România are prea puține alocate.
Guvernul Ponta și-a demonstrat incompetența nu doar în colectarea veniturilor bugetare și în cheltuirea acestora, dar nu este în stare să implementeze nici măcar politici fără impact bugetar. De exemplu, de la 1 iulie Guvernul se lăuda că va implementa politica renunțării la obligativitatea ștampilei tradiționale pentru agenții economici care operează în România.
Acum Guvernul nici nu mai amintește despre această politică așteptată de mediul de afaceri, care ar fi simplificat enorm relațiile comerciale dintre agenții economici.
Îi atragem atenția lui Victor Ponta că, deși are iluzia că economia crește sănătos și minte că ar avea vreun merit în legătură cu acest lucru, economia românească este încă vulnerabilă și acțiunile Guvernului Ponta o fac și mai vulnerabilă, așa cum a confirmat zilele trecute și Guvernatorul BNR.
Gheorghe IALOMIȚIANU
Deputat PNL”, se arată în comunicat.
