Skip to content
Politică

Fosta preferată a lui Băsescu, înșurubată la PNL Maramureș EXCLUSIV

oltenasul.ro

Partidul Național Liberal (PNL) încearcă să găsească loc, prin diverse filiale (cât mai îndepărtate de centru), pentru indezirabilii lui Dacian Cioloș.

Într-o astfel de situație se află fosta preferată a lui Traian Băsescu, Anca Boagiu, fost ministru al Transporturilor în guvernul Emil Boc 2. Anunțul a fost făcut, luni seară, pe Facebook, de către jurnalistul Romeo Dobocan, care a precizat că Boagiu va ocupa locul 1 la Senat pe lista PNL Maramureș.

„Află numele surpriză pe lista PNL pentru CD

Implant de la centru pe lista PNL Maramureș pentru Camera Deputaților.

Dacă primul loc pentru camera inferioară a Parlamentului e ocupat de Mircea Dolha, pentru a doua poziție disputa e deschisă. Conform algoritmului acesta aparține „aripii” PDL.

În momentul în care s-a «negociat» retragerea lui Mircea Man din cursă, i s-a garantat acestuia ultimul cuvânt în desemnarea persoanei care va ocupa poziția a doua. Acesta a propus conducerii centrale numele Ancăi Boagiu, fost ministru al transporturilor, ca și candidat la Maramureș.

E o mână întinsă înspre fostul demnitar lansat în politica mare de Băsescu. Boagiu a avut o relație apropiată cu Man. Aceasta nu are șanse să intre pe lista pentru parlamentare la București.

Maramureșenilor nu le plac viniturile”, a scris Dobocan.

Amintim că Anca Boagiu face parte atât dintre cei care au de răspuns la întrebările legate de autostrada Bechtel, cât și dintre cei cărora li se poate imputa lipsa de autostrăzi din România.

Sursele PSnews.ro arată că locul 1 la Camera Deputaților va fi ocupat de Viorica Cherecheș (mama primarului din Baia-Mare, Cătălin Cherecheș), în timp ce locul 2 se pare că va furniza o surpriză: Bogdan Man, fiul lui Mircea Man, fostul lider al PDL Maramureș (actualmente înlăturat de pe listele liberalilor, din cauza problemelor cu DNA). Se pare că aceasta este moneda de schimb pe care Mircea Man o solicită pentru aducerea Ancăi Boagiu pe locul 1 la Senat.

Facem o paranteză: Bogdan Man a intrat în atenția presei la sfârșitul anului trecut și începutul celui curent, după ce la Bruxelles fusese declanșată o anchetă privind angajările la cabinetele europarlamentarilor. Printre cei vizați, se numără și tânărul Man, abonat la sinecuri încă de pe băncile studenției. El a făcut parte din Organizația de Tineret a PDL, iar în perioada 2011-2012, când avea 22 de ani, a fost încadrat pe un post de „asistent personal” la Ministerul Transporturilor – condus pe atunci de Anca Boagiu, scrie actualmm.ro. În 2012, în timpul mandatului de ministru al Transporturilor al lui Alexandru Nazare (guvernul Mihai-Răzvan Ungureanu), Bogdan Man a avansat la funcția de „consilier personal”. În prezent, Bogdan Man este angajat la cabinetul de europarlamentar al fostului PDL-ist (actualmente PNL-ist) Daniel Buda.

Cu toate acestea, situația este extrem de volatilă, lista de la Maramureș dând serioase bătăi de cap conducerii centrale a PNL, iar Mircea Dolha fiind unul dintre liderii care nu au reușit să se impună în propria filială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *