Fostul director al Poliției Locale Ploiești, Cristinel Toader, urmărit penal într-un dosar de șantaj și alte fapte de corupție, a fost audiat, marți, de procurorii DNA în dosarul Herțanu. Potrivit unor surse judiciare, Toader, care a fost plasat recent în arest la domiciliu în urma unei propuneri a DNA Ploiești, are calitatea de martor în dosarul în care este inculpat cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, potrivit realitatea.net.
Amintim că Toader a fost arestat preventiv în luna august, el fiind acuzat de șantaj, folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Fostul șef al Poliției Locale Ploiești a fost audiat, săptămâna trecută, tot în calitate de martor, în dosarul Apa Nova, iar în ziua următoare la Tribunalul Prahova a fost înregistrat un dosar în care procurorii DNA au propus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Instanța a admis propunerea și a dispus arestul la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile.
