Skip to content
Politică

Fostul prefect al Buzăului, Carmen Ichim, s-a înscris în PRO România

Facebook/Carmen Ioana Ichim

Carmen Ichim, fostul prefect al judeţului Buzău, s-a înscris miercuri în Pro România. Anunţul a fost postat pe pagina sa de Facebook. „Dacă întreaga mea activitate a fost PRO BUZAU ,de astăzi suntem PRO ROMÂNIA”, scrie aceasta.

„Realizările profesionale pe care le-am obținut în perioada aprilie 2017 – decembrie 2019, în calitate de prefect al Județului Buzău, solidaritatea și aprecierea arătate de numeroși primari buzoieni și șefi de instituții atât la finalul mandatului, cât și după revenirea mea în funcția de comisar-șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, sunt tot atâtea motive ale deciziei pe care am luat-o – aceea de a contribui mai departe cu întreaga mea experiență și energie la construcția unei administrații publice eficiente, în slujba celor care și-au pus nădejdea în noi!

Privind retrospectiv, de la rezolvarea celor mai complexe probleme de fond funciar sau blocarea unor acte administrative adoptate în mod ilegal de unele autorități locale, până la problemele grave legate de infrastructură, mediu sau situații de urgență, pot să spun că nimic nu a lipsit din paleta de activități specifice unui reprezentant al Guvernului în teritoriu.

Pe lângă acestea, am avut și ocazia de a-mi stabili o serie de obiective pe termen mediu și lung a căror realizare depinde, însă, hotărâtor și de implicarea decidenților politici care doresc cu adevărat binele comunității noastre, iar acesta este unul dintre motivele pentru care am decis să mă alătur echipei PRO ROMÂNIA – Buzău, o echipă energică și hotărâtă care și-a exprimat cu fermitate dorința de a mă sprijini în toate proiectele viitoare.
Dacă întreaga mea activitate a fost PRO BUZAU ,de astăzi suntem PRO ROMÂNIA!”, scrie Carmen Ichim pe Facebook.

Carmen Ichim a fost prefectul județului Buzău în perioada aprilie 2017-decembrie 2019. Pe durata mandatului în fruntea Prefecturii, Carmen Ichim a gestionat mai multe proiecte de infrastructură, unele încheiate înainte de termen. Este vorba despre reabilitarea podului peste râul Buzău, de la Mărăcineni, refacerea DN 10 la Măgura, refacerea DN 10 în zona Gura Siriului, demersurile pentru reabilitarea viaductului Giurca ori colaborarea cu Consiliul Judeţean pentru refacerea DJ 203K la intrarea în Lopătari.

După demitere din conducerea Prefecturii, Carmen Ichim a revenit pe funcţia decomisar-şef la Garda de Mediu, pe care a deţinut-o şi în timpul altor guvernări, înclusiv PNL.

În decembrie 2019, Carmen Ichim a anunţat în cadrul unei conferințe de presă că se gândește serios să intre în politică. Ea a mărturisit atunci că ar putea candida la o funcţie publică, la nivelul administraţiei locale sau naţionale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *