Fostul purtător de cuvânt al Guvernului condus de Victor Ponta a ajuns miercuri dimineață la sediul DNA, unde a depus o sesizare cu privire la modul în care USR a strâns fondurile folosite în campaniile electorale.
”Am depus o sesizare privind neregulile care au fost scoase la iveală în spațiul public la adresa USR și la modul în care au adunat fondurile în campaniile electorale.
În urma emisiunilor și informațiilor din presă, rezultă că au strâns fondurile nerespenctând legea și au avut parte de un avantaj necinstit în competiția politică. Au luat banii prin intermediul unor entități nonpolitice”, a declarat Mirel Palada la ieșirea din sediul DNA, potrivit B1.ro
