Se pare că fostul președinte Traian Băsescu s-ar fi mutat din vila Lac3.
Fostul preşedinte s-a mutat în palatul de la Scroviştea, ce a aparţinut familie regale şi care a fost folosit ulterior drept reşedinţă de vară de către Nicolae Ceauşescu, notează antena3.ro.
Traian Băsescu a transmis luna trecută că este de acord să semneze contractul prin care RA-APPS îi pune la dispoziţie ca locuinţă de protocol, în calitate de fost şef al statului, imobilul din strada Gogol, nr.2, în care a locuit Mioara Roman.
În acest context premierul Victor Ponta a precizat că Guvernul nu a aprobat și nu trebuie să aprobe nimic.
„ Guvernul nu a aprobat, nu trebuie sa se aprobe nimic. Singura pe care am aprobat-o a fost in baza legii care se refera la fostii sefi de stat, in rest situatia locativa a dansului nu e de competitia noastra. Domnul Basescu spune atatea minciuni si aberatii incat ..”, a precizat Victor Ponta.
Sursa foto interior articol: Captura video Antena3





De ce la Scrovistea, domnule Ponta ? Ca incep sa-i cred pe aia care spun ca esti pe felie cu el ! Adica tot pe banii nostri ??? Sa se duca rostogolindu-sa in Mihaileanu, ca si asa si-a dat-o singur si fara drept ! Rusine !!!
VA MULTUMIM DOMNILOR. DE LA RA-AAPS PENTRU BINELE CARE IL FACETI PENTRU TARA SI POPORUL DV. SAU CUI SA-I MULTUMIM? LUI VICTOR PONTA SAU LUI IOHANNIS? BUN . NU S-A SEMNAT ASA CEVA? CUM ISI PERMITE BASESCU SA INTRE LA PALATUL SCROVISTEA FARA APROBARE? NICI MACAR CEAUSESCU NU LOCUIA ACOLO ,CI VENEA PE TIMP DE VARA SA MAI STEA. CINE PLATESTE PENTRU INTRETINEREA PALATULUI? PONTA? BASESCU? IOHANNIS? NU ,VOM PLATI TOT NOI , CEI CARE SUFERIM DE ATATIA ANI. CE MERIT ARE SA STEA ACOLO? VA RUGAM SA NE DEMONSTRATI TOTI CA NU ATI SEMNAT PENTRU CA BASESCU SA LOCUIASCA ACOLO CU FAMILIA. DACA NICIUNUL NU ATI SEMNAT DE CE NU IL SCOATETI DE ACOLO. DE CE NU VA FACETI MESERIA CU ONOARE? SI ACUM VA TARATI LA PICIOARELE LUI BASESCU? DE CE ? EU TOTUSI NU INTELEG ; CINE CONDUCE ACEASTA TARA? PANA ACUM A FOST A LUI PAPURA-VODA. ACUM ESTE A NIMANUI. DACA MAI AVETI UN PIC DE DEMNITATE , CEEA CE NU CRED, RASPUNDE-TI POPORULUI CINE A SEMNAT. DACA NU A SEMNAT ,DOVEDITI ,DANDU-L AFATA DE ACOLO. NU MAI APARETI PE POST DUCAND OAMENII IN EROARE SI MINTANDU-I. ROMANII AU O IDENTITATE SI NU TREBUIE RANITA SI MINTITA. SA VEDEM CE FACETI? PACAT DE SARACA TARA A MEA BOGATA. ROMANII ASTEAPTA UN RASPUNS ,SI CU RESPECT VA ROG SA NU NE MAI DESCONSIDERATI CA OAMENI. SA STITI CA EU NU IUBESC NICI NICI TRADAREA, SI NICI TRADATORII. CU RESPECT ASA CUM NE RESPECTATI DV. PE NOI. O SEARA FRUMOASA.