Skip to content
Politică

FOTO Ministrul Mediului a solicitat intervenţia Gărzii de Mediu, după ce a observat o ardere necontrolată de deşeuri pe un câmp din judeţul Dolj

facebook/Tanczos Barna

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a observat, joi, o ardere necontrolată de deşeuri pe un câmp din localitatea Poiana Mare unde se afla în vizită de lucru şi a solicitat intervenţia Gărzii de Mediu.

În urmă cu câteva momente, chiar în timpul vizitei de lucru a ministrului Tánczos Barna 

în localitatea Poiana Mare, din judeţul Dolj, a fost surprinsă o ardere necontrolată de deşeuri pe un câmp din apropierea localităţii, care degaja un fum gros, cu potenţial impact asupra calităţii aerului. Ministrul Barna Tánczos a dispus de urgenţă un control al Gărzii Naţionale de Mediu”, a transmis, joi, Ministerul Mediului.

Sursa citată a precizat că prefectul judeţului Dolj, Nicuşor Roşca, a chemat la faţa locului reprezentanţii Poliţiei Române.

La faţa locului, echipele au constatat că erau arse mai multe deşeuri, dar şi cauciucuri, fiind degajat un fum dens.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Dolj, s-a aplicat amendă de 6.000 lei proprietarului locuinţei în curtea căreia se ardeau deşeurile.

Poliţia, comisarii Comandamentului Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu şi jandarmii vor face verificări pe strada respectivă, unde sunt mai multe depuneri ilegale de deşeuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *