Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi Ministerul Sportului a lansat cea de-a XIII-a ediţie a Programului de tabere „ARC”, la Centrul Cultural „Iustin Sohorca” din Sângeorz – Băi, judeţul Bistriţa – Năsăud.
“Mă bucur că, după aproape doi ani, reușim să fim împreună, astăzi, pentru a sărbători și a aduce un omagiu limbii, culturii și tradițiilor românești.
Pentru că atunci când vorbim de taberele ARC, vorbim despre iubirea pentru limba română, iubirea de țara – mamă și nu în ultimul rând, despre dorul de acasă, pentru că, nu-i așa, oriunde ne-am afla, România este casa noastră, a celor de aici și a tuturor celor care am trăit sau trăim departe “, a declarat secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu.



