Skip to content
Republica Moldova

FOTO R. Moldova: Maia Sandu, la Consiliul Europei – Prioritatea principală a mandatului meu este combaterea corupției și o reformă veritabilă a justiției

Inquam Photos/Octav Ganea

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat luni o vizită oficială la Consiliul Europei de la Strasbourg, pentru a aborda subiecte ce țin de reforma justiției, combaterea corupției, cooperarea cu autoritățile publice locale și a luat parte la lansarea oficială a Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru 2021-2024.

„Am început vizita la Strasbourg de astăzi cu o discuție fructuoasă cu domnul Hendrik Daems, Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Am discutat cu domnul Daems despre situația politică curentă din Republica Moldova, provocările la adresa democrației din țara noastră, pașii de mai departe pentru depășirea crizei politice, dar și eforturile pe care le facem pentru a reduce și combate efectele pandemiei Covid-19”, a transmis Maia Sandu printr-o postare pe contul său de Facebook.

„Am reiterat în discuție cu Președintele APCE că prioritatea principală a mandatului meu de Președinte este combaterea corupției și o reformă veritabilă a justiției și i-am mulțumit pentru sprijinul susținut al APCE pentru transformările democratice din Republica Moldova”, a adăugat aceasta.

Președinta i-a mulțumit lui Hendrik Daems pentru invitația de a participa la deschiderea sesiunii de primăvară a APCE și pentru oportunitatea de a adresa un mesaj în plenara Adunării Parlamentare.

De asemenea, Maia Sandu a discutat și cu Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, și echipa sa de la Strasbourg despre situația din Republica Moldova, despre pașii următori pentru depășirea crizei politice după decizia Curții Constituționale din 15 aprilie, precum și despre eforturile de a combate efectele crizei pandemice din Moldova.

„I-am relatat doamnei Secretar General viziunea mea pentru țară și prioritățile mandatului meu prezidențial în materie de stat de drept, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor statului. Doamna Secretar General Burić m-a asigurat de sprijinul ei pentru eforturile noastre anticorupție, subliniind că acest flagel afectează în continuare multe state din lume. Lupta cu acest fenomen este esențială, chiar dacă rezultatele acestei lupte nu vor fi observate imediat”, a punctat aceasta.

Mai mult, președinta a vorbit și despre situația drepturilor omului în regiunea transnistreană și cum ar putea conlucra pentru a ajuta oamenii ai căror drepturi nu sunt respectate. Acesta i-a mulțumit doamnei Burić pentru sprijinul susținut, timp de 26 de ani, al Consiliului Europei și al instituțiilor CoE pentru transformările democratice din Republica Moldova.

„Suntem deschiși să continuăm colaborarea cu Grupul de lucru ad-hoc de experți de nivel înalt în domeniul justiției pe lângă Secretarul General al Consiliul Europei, constituit în februarie 2020 pentru a sprijini eforturile de reformare a justiției din Moldova. Contăm pe contribuția experților din cadrul acestui grup pentru a pregăti și realiza o reformă veritabilă a justiției în țara noastră”, a conchis președinta Republicii Moldova.

„Sunt hotărâtă să repun țara pe calea dezvoltării democratice și să construiesc în Moldova un stat de drept. Poporul nostru vrea și merită instituții care să lucreze în interesul oamenilor. Apreciez proiectele incluse în Planul de acțiuni care au drept scop creșterea responsabilității și independenței sistemului judecătoresc și dezvoltarea capacității instituțiilor de drept de a lupta cu corupția și spălarea banilor. Acest plan nou va continua eforturile de îmbunătățire a legislației și a practicilor electorale”, a declarat Maia Sandu, informează Jurnal.md.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *