Skip to content
Societate

FOTO Șeful Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, s-a dus la accidentul de la mina Jilț Sud cu Biblia în mână

captură PRO TV

Șeful Inspecției Muncii, Dantes Nicolae Bratu, a fost fotografiat la locul accidentului de la cariera Jilţ Sud, în care au murit trei oameni, cu o Biblie în mână, înconjurat de lumânări.

Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Muncii, la faţa locului s-au prezentat, imediat după producerea evenimentului, doi inspectori de muncă din cadrul Serviciului Control Securitate şi Sănătate în Muncă în vederea efectuării cercetării iniţiale. Aceştia au încheiat o notă de constatare şi au ridicat fişele de instruire individuală ale celor trei victime decedate.

„Gravitatea acestui eveniment ne-a determinat să stabilim, prin decizia inspectorului general de stat, constituirea unei comisii de cercetare mixte, din care fac parte inspectori de muncă specializaţi din cadrul Inspecţiei Muncii şi ITM Gorj, pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum şi stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pe viitor”, a declarat Dantes Nicolae Bratu.

Trei persoane au murit şi zece au fost rănite în urma accidentului produs, marţi, în cariera Jilţ Sud.

Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara care a căzut la o diferenţă de nivel de aproximativ trei metri transporta muncitori, dar şi două tuburi metalice de acetilenă. După decesul a trei persoane, cu vârste de 29, 38, respectiv 48 de ani şi după rănirea altor muncitori, Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *