Jurnalistul Robert Turcescu dezvăluie o întâmplare prin care a trecut în legătură cu un fost ministru proaspăt condamnat.
Mai precis, este vorba despre PDL-istul Stelian Fuia, deţinător al portofoliului Agriculturii în guvernul Ungureanu, condamnat, miercuri, în primă instanţă, la 4 ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu.
„Stelian Fuia, 4 ani de inchisoare. Prin 2013 m-am certat cu el intr-o emisiune in care eu spuneam ca are dosar la DNA, el o tinea ca nu. Si i-am zis ca minte. Si am pus pe ecran toate potlogariile lui de la Fundulea. Cu documente, evident. Spre aducere aminte public un sms pe care mi l-a trimis la acea vreme, oparit, domnul Fuia”, a scris Turcescu, miercuri, pe Facebook.
Ziaristul ataşează print-screen-ul unui SMS primit de la politician, pe 5 decembrie 2013, în care acesta nega că ar fi fost implicat în dosarul în care, până la urmă, a fost condamnat, Fuia spunând că fusese emisă o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale (NUP).

