Skip to content
Politică

Frans Timmermans, singurul socialist rămas în cursa pentru șefia Comisiei Europene

Olandezul Frans Timmermans a rămas luni singurul candidat al Partidului Socialist European în cursă în vederea succesiunii lui Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei Europene (CE), după retragerea slovacului Maros Sefcovic, relatează AFP.

”Începând de astăzi, PSE are un singur candidat comun puternic – Frans Timmermans. El reprezintă o schimbare de direcţie pentru Europa şi va pune justiţia socială, egalitatea şi (dezvoltarea) durabilă în centrul programului nostru electoral”, a anunţat preşedintele Partidului Socialist European (PSE) Serghei Stanişev, citat într-un comunicat al formaţiunii. informează news.ro.

Maros Sefcovic şi-a anunţat personal retragerea din cursă, luni. El a fost primul candidat oficial la învestirea S&D (Socialişti şi Democraţi), al doilea cel mai important grup politic în Parlamentul European (PE), după Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta). Socialiştii europeni se întrunesc în Congres, în perioada 7-8 decembrie, la Lisabona.

”În calitate de diplomat de profesie şi sportiv cu sufletul, înţeleg puterea SPIRITULUI DE ECHIPĂ”, a scris pe Twitter slovacul, în vârstă de 52 de ani, însărcinat în prezent cu dosarele Energiei în cadrul Executivului european.

În acest mesaj, el şi-a exprimat susţinerea faţă de Frans Timmermans, colegul său în cadrul Comisiei prezidate de Jean-Claude Juncker.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *