Imediat după ce plenul Parlamentului a respins vineri moțiunea de cenzură a PNL, liberalii, prin vocerea Alinei Gorghiu și a lui Vasile Blaga, au anunțat că vor iniția un nou astfel de demers în sesiunea parlamentară din toamnă.
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a spus, duminică, întrebat cum va vota formaţiunea sa în cazul în care în toamnă va fi iniţiată o nouă moţiune de cenzură, că Uniunea va proceda „la fel” ca la ultima moţiune, adică nu va vota.
Gabriel Oprea a fost întrebat, la ProTV, cum va vota UNPR în cazul unei noi moţiuni de cenzură, în toamnă, dacă aceasta va fi depusă.
„Vom vota la fel. Adică nu vom vota. Când spun că fac parte dintr-o coaliţie guvernamentală, nu mă pot schimba de pe o zi pe alta. Ce am făcut acum voi face şi în toamnă”, a răspuns el.
„Dincolo de problemele din justiţie ale lui Victor Ponta, pe care va trebui să le rezolve ca orice cetăţean (…), îl consider un premier tânăr şi un premier bun, fac parte din această echipă guvernamentală şi sprijin această echipă guvernamentală, care eu consider că are o guvernare bună”, a mai spus liderul UNPR duminică la Pro Tv.
Moţiunea de cenzură inititulată „Victor Ponta – demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!” a fost respinsă, vineri, fiind înregistrate 194 de voturi „pentru”, faţă de 278 necesare pentru adoptare, alte 13 voturi fiind „împotrivă”, iar 7 anulate. Moţiunea a fost semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi doi de la grupul democrat-popular, restul fiind deputaţi şi senatori ai PNL.
Parlamentarii coaliţiei de guvernare prezenţi în sală, cu excepţia câtorva, nu au votat.
Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, după ce Parlamentul a respins, vineri, moţiunea de cenzură depusă de liberali, că PNL va iniţia o altă moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului în toamnă, notează rtv.net.
