Biroul Permanent Naţional al PSD s-a reunit luni, într-o şedinţă condusă tot de către președintele interimar al Partidului Social Democrat, Rovana Plumb.
Premierul interimar, Gabriel Oprea, a luat parte din nou la ședința Biroului Permanent Național al PSD. Ca și acum o săptămână, liderul UNPR a declarat că Victor Ponta este așteptat “din zi în zi” să revină în țară, potrivit b1.ro.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.
