Interviurile video PSnews.ro au continuat joi, avându-l ca invitat pe deputatul de București Gabriel Petrea, președintele Tineretului Social Democrat (TSD) și fost ministru al Dialogului Social.
Politicianul a fost confruntat cu o situație verificabilă pe propria pagină de pe site-ul Camerei Deputaților: de la preluarea mandatului (pe 21 decembrie 2016) până în prezent, el a avut o singură luare de cuvânt în plen: cea inevitabilă, de la depunerea jurământului. În replică, Gabriel Petrea a declarat că nu a avut timp să vorbească, fiind ocupat cu treaba de la minister (unde a fost titular atât pe vremea lui Sorin Grindeanu, cât și în mandatul lui Mihai Tudose), dar a promis că situația se va schimba acum, în condițiile în care nu mai face parte din Guvern.
„Anul trecut m-am concentrat foarte mult pe minister. A fost o perioadă în care de dimineața până seara mergeam la minister, participam la ședințele de vot și de dezbateri, și nu puteam să merg eu să iau cuvântul în locul colegilor mei, care erau acolo în Camera Deputaților, eu având posibilitatea – de la minister – să-mi prezint punctele de vedere. Dar acum, fiind în Parlament și nemaimergând la minister, o să se schimbe situația asta”, a afirmat Petrea pentru PSnews.ro.
În altă ordine de idei: Gabriel Petrea a oferit detalii despre un proiect propriu, legat de acordarea unor ajutoare pentru tineri, ca să își cumpere locuințe. Este vorba despre monitorizarea aplicării Legii nr. 15/2003 la nivelul tuturor primăriilor din România.
„Am trimis la începutul lunii o scrisoare către toate primăriile din țară, întrebându-le care este situația cu aplicarea Legii 15/2003 privind acordarea de ajutoare pentru locuințe pentru tineri. Această lege prevede că tinerii pot solicita la primărie o suprafață de teren pentru a-și construi locuințe. Din informațiile pe care le avem, nu în toate localitățile se întâmplă acest lucru și vrem să vedem dacă există probleme în lege, astfel încât să o putem amenda. Până în momentul de față, am strâns răspunsuri de la aproape 700 de primării. Avem multe propuneri de amendare și sper eu ca până la sfârșitul lunii aprilie să avem deja un proiect de amendare, astfel încât această oportunitate pe care o au tinerii să fie una mult mai accesibilă și să încercăm ca acele suprafețe de teren neutilizate din jurul localităților să poată fi accesibile pentru tineri.
Este un prim pas și credem că astfel de inițiative – în care oportunitățile pentru tineri au ajuns să nu fie aplicate de către primării, din cauza unor probleme legislative – noi să le putem să le amendăm și să creăm acel cadru, astfel încât localitatea să fie mult mai atractivă pentru tinerii din acea localitate”, a arătat șeful TSD.
În ultima parte a interviului, Gabriel Petrea a vorbit despre colaborarea TSD (în special a TSD București) cu primarul general al capitalei, Gabriela Firea.
„Dacă vă uitați în propunerile noastre din 2015-2016, noi ne-am asumat ca în cadrul fiecărie primării (în general, cele mari) să existe un centru pentru tineri, astfel încât tinerii să-și găsească acolo oportunități fie în dezvoltare personală, fie pentru petrecerea timpului liber. Și mă bucur că primarul general Gabriela Firea a fost printre primii primari care au implementat acest proiect. Există în cadrul municipalității un astfel de centru de tineret. Nu mai spun de programele pe care le are pentru tineri – a se vedea programul pentru bicicletă, bursele pentru tineri… Este un climat foarte deschis la dialog. Propunerile pe care noi le-am avut din cadrul organizației de tineret au fost foarte bine primite.
Dacă vă uitați în echipa pe care o are (consilieri și consilieri generali), o să vedeți că e înconjurată de foarte mulți tineri. Sunt tinerii organizației de București. În București, există o relație foarte bună cu primarii și din prisma faptului că suntem în această organizație de 15 ani și am lucrat foarte bine împreună (practic, am crescut împreună) și acum reușim să punem în valoare proiectele, ideile pe care le-am avut și ele să devină realitate.
Au fost (întâlniri – n.r.) în unele luni și 2-3; în altele, deloc – în funcție și de agenda pe care am avut-o și de cât de aglomerată a fost și doamna primar, și organizațiile de București – având în vedere că fiecare trebuie să-și ducă la îndeplinire proiectele și în cadrul organizației de sector”, a încheiat Gabriel Petrea.
Găsiți secvența în intervalul 17:16 – 21:52:
